Most Popular

Sergiu Hanca a făcut anunțul mult așteptat, după U Cluj


  • SuperLiga: CorvinulDinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: FC ArgeșSepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1

După meci, veteranul din echipa celor de la Petrolul a transmis faptul că în prezent toate salariile sunt plătite la zi, iar toată atenția trebuie să fie îndreptată către evoluții și nu către situația financiară.

  • Marcatorii partidei U Cluj – Petrolul: Lukic (min. 11, 55) / Bran (3), Jerdea (34), Nlundulu (49)

Sergiu Hanca, după 3-2 cu U Cluj: “Acum suntem cu salariile la zi, este totul normal”

De asemenea, Hanca a declarat că se bucură că a decis să rămână la echipă, ținând cont de problemele financiare. Petrolul se află în prezent în concordat preventiv.

“Am știut să suferim împreună, am fost pragmatici. Chiar mă bucur că am reușit să câștigăm. Sunt peste așteptări pentru unii oameni, datorită situației financiare. Cred că mai contează și sufletul când intri pe teren, nu doar situația financiară. Jucătorii străini care au venit vor să dea totul.

Avem pasiune pentru acest sport, dăm totul și încercăm să ne bucurăm de fotbal. Acum suntem cu salariile la zi, este totul normal. Toți care am rămas aici am acceptat lucrurile. Sincer, mă bucur că am rămas. Am găsit înțelegere din partea conducerii. Cred că ar trebui să vorbim mai multe de ceea ce facem pe teren nu despre situația financiară. Cred că oricine poate bate pe oricine în campionatul României, este destul de echilibrat. Era normal să avem o reacție după derby-ul pierdut cu Rapid pe teren propriu”, a declarat Sergiu Hanca, după U Cluj – Petrolul 2-3.

A fost cea de-a patra victorie înregistrată de Petrolul în acest sezon, la care se mai adaugă și alte 3 eșecuri. În prezent, “Lupii” sunt pe locul secund în SuperLigă, temporar, cu 12 puncte.

Desfășurarea partidei U Cluj – Petrolul 2-3, din cadrul etapei cu numărul 7 din SuperLigă

Startul meciului a fost unul extrem de tare, iar Bran a deschis scorul după doar 3 minute, prin Bran, după o greșeală în apărarea celor de la U Cluj. Avantajul a fost doar până în minutul 11, când Jovo Lukic a restabilit egalitatea cu un șut din tușă, care a trimis balonul spectaculos în plasa porții lui Zima. Petrolul a trecut din nou în avantaj în minutul 34, când Jerdea a făcut 2-1, cu o lovitură de efect din marginea careului. Macalou putea restabili din nou egalitatea pe tabela de marcaj, însă șutul său a izbit violent bara transversală. Astfel, prahovenii au intrat în avantaj la cabine.

Petrolul a început în forță și repriza a doua, iar Nlundulu a majorat diferența, după o fază spectaculoasă făcută de Teixeira, în minutul 49. U Cluj nu a cedat, iar Jovo Lukic a făcut dubla în minutul 55, cu o lovitură de cap din interiorul careului.

Ardelenii au forțat egalarea, însă fără succes, iar Petrolul a bifat o victorie importantă.

  • Partida de pe Cluj Arena a putut fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din Aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.

VIDEO Rezumat U Cluj – Petrolul 2-3, meci din cadrul etapei a 7-a din SuperLiga României

VIDEO Rezumat U Cluj – Petrolul 2-3, meci din cadrul etapei a 7-a din SuperLiga României

Clasamentul din SuperLigă, după U Cluj – Petrolul 2-3

Screenshot 2026-08-28 225610
Foto: digisport.ro

Etichete: u cluj – petrolul , sergiu hanca , etapa 7 superliga , reactii u cluj petrolul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din



Source link

Related Articles