Cosmin Olăroiu (57 de ani) are o poveste spectaculoasă de succes în fotbalul nostru. Pentru că, după o carieră banală de jucător, a reușit să atingă „Everestul“ fotbalului din Asia, câștigându-și locul printre marii antrenori ai continentului și devenind cel mai bine plătit om din sportul românesc.
La actuala sa echipă, Al-Jazira din Abu-Dhabi, Oli are un contract stagional de aproape 5 milioane de dolari! E un venit pe măsura rezultatelor sale, în condițiile în care românul e cel mai titrat tehnician din fotbalul din Emirate. Aici, a cucerit 16 trofee cu Al-Ain, Al-Ahli Dubai / Shabab Al-Ahli și Sharjah. Cu ultima formație, a luat trofeul Champions League, în mai 2025.
„Olăroiu, un strateg desăvărșit, știe ce vrea de la fiecare meci“
În iunie, Oli a fost numit la Al-Jazira, formație care vrea titlul după o așteptare de șase ani. Și impactul aducerii românului a fost instant! În acest moment, după trei etape, Al-Jazira are maximum de puncte, fiind și singura echipă din prima ligă fără gol primit.
Analizând ascensiunea celor de la Al-Jazira, cel mai mare fotbalist din istoria Emiratelor, Ismail Matar (43 de ani), a vorbit, pe larg, despre „Efectul Cosmin“. Fostul jucător, care s-a retras din activitate în 2024, a explicat secretul succesului lui Oli la mai toate formațiile pe care le-a pregătit.
„Cosmin e un strateg desăvărșit. Știe exact ce vrea de la fiecare meci. La Al-Jazira, deja se vede munca lui. E genul de antrenor capabil să aibă un plan distinct pentru fiecare meci în parte. Schimbă sistemul și rotește jucătorii, în funcție de modul în care vrea să anihileze echipa adversă. Când îl pui pe Cosmin antrenor, te alegi cu o varietate tactică și cu valoare în echipă“, și-a început discursul fostul internațional din Emirate.
În continuarea analizei sale, Ismail Matar a insistat că, la ce arată deja, Al-Jazira e o pretendentă la titlu, în acest sezon.
„Cosmin e genul de antrenor care reduce foarte mult greșelile tactice în echipele sale. Asta face, în primul rând, oriunde merge. Și, mai mereu, prima lui preocupare e să nu ia gol. Pentru că știe că echipele sale vor fi capabile de a profita de erorile adversarilor. Disciplina tactică e prioritatea lui Cosmin. Iar asta se vede deja la Al-Jazira, în acest sezon. Faptul că această echipă a reușit să nu ia gol, pentru al treilea meci consecutiv, crește enorm încrederea jucătorilor. Iar această încredere face din Al-Jazira o favorită la titlu“, a explicat fostul fotbalist.
Olăroiu, meci uriaș în weekend, în Emirate
După trei victorii cu Hatta (2-0), Sharjah (2-0) și Ajman (3-0), pentru Al-Jazira urmează cel mai important test intern din acest debut de sezon. Sâmbătă, de la ora 19:15, ora României, echipa lui Olăroiu va juca, în deplasare, în Dubai, cu Shabab Al-Ahli. Cele două formații au maximum de puncte după primele trei runde, însă Shabab Al-Ahli e lider datorită unui golaveraj superior, 8-1.
Cu prilejul acestui meci, Oli va reveni pe stadionul unde a cucerit șapte trofee, în perioada 2013-2017, pe când a lucrat la Al-Ahli Dubai. Ulterior, această grupare a fost redenumită Shabab Al-Ahli, după fuziunea cluburilor Al-Shabab și Al-Ahli, ambele din Dubai.

