16.8 C
Bucharest
Sunday, October 12, 2025

Pace pentru Gaza: 20 de lideri de stat se reunesc în Egipt pentru un summit prezidat de Donald Trump

Summitul de luni, 13 octombrie, va fi prezidat de preşedintele american Donald Trump şi de liderul egiptean Abdel Fattah el-Sisi. 

Emmanuel Macron și Keir Starmer i se alătură lui Donald Trump

The Guardian enumeră câţiva dintre cei 20 de lideri de stat care sunt aşteptaţi să participe la summit alături de Donald Trump și Abdel Fattah el-Sisi. Printre acești lideri de stat se află președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer, liderul turc Recep Tayyip Erdoğan, premierul spaniol Pedro Sanchez, șefa Guvernului italian Giorgia Meloni și regele Iordaniei, Abdulllah al II-lea.

În plus, la summit sunt așteptați președintele Consiliului European Antonio Costa și secretarul general al ONU Antonio Guterres.

Conform publicației Axios, citată de news.ro, la Sharm el-Sheikh ar urma să mai vină lideri sau miniştri de externe din Germania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Arabia Saudită, Pakistan şi Indonezia.

Hamas nu va participa la summitul de pace pentru Gaza

Nu este clar dacă prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu va participa la summitul de pace pentru Gaza, în timp ce Hamas, care controlează oficial enclava palestiniană, a confirmat că nu va lua parte.

Ministerul egiptean de Externe a evocat un „summit istoric” consacrat semnării unui „document care să pună capăt războiului din Fâşia Gaza”. Summitul are ca scop inaugurarea „unui nou capitol de pace şi securitate, precum şi alinarea suferinţei poporului palestinian” din Gaza, susține diplomația egipteană.

Cum a ajuns Zelea Codreanu simbol al ultranaționalismului în Europa. Istoric: „A condus o mișcare care a semănat teroare în România interbelică”

Recomandări

Cum a ajuns Zelea Codreanu simbol al ultranaționalismului în Europa. Istoric: „A condus o mișcare care a semănat teroare în România interbelică”

Intrat în vigoare vineri, armistițiul dintre Israel și Hamas era respectat vineri. Acest armistițiu trebuie să ducă la un acord de pace care prevede în prima etapă eliberarea tuturor ostaticilor israelieni rămași în captivitatea Hamas în schimbul a 2.000 de deținuți palestinieni din închisori din Israel. O altă etapă ar presupune, conform planului de pace în 20 de puncte al lui Donald Trump, dezarmarea Hamas, dar mișcarea islamistă palestiniană refuză deocamdată să facă acest lucru.

Gaza, condusă de un comitet „apolitic”

În schimb, Hamas nu va guverna Gaza odată cu încheierea războiului. „Pentru Hamas, guvernarea Fâșiei Gaza este o problemă rezolvată. Hamas nu va participa deloc la faza de tranziție, ceea ce înseamnă că a renunțat la controlul asupra Fâșiei Gaza, dar rămâne un element fundamental al societății palestiniene”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată echipei de negociatori ai Hamas, citată sub condiția anonimatului.

Planul lui Trump propune ca Fâșia Gaza, unde mișcarea islamistă a preluat puterea în 2007, să devină „o zonă deradicalizată și liberă de terorism, care nu va reprezenta o amenințare pentru vecinii săi”.

Planul prevede, de asemenea, că Hamas să nu joace niciun rol în viitoarea guvernare a Fâșiei Gaza și că infrastructura și arsenalul său militar vor fi distruse.

În timpul unei faze de tranziție, un comitet palestinian „tehnocratic și apolitic” va fi responsabil de gestionarea serviciilor publice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img