Badea a susținut că formația din Bănie s-a confruntat cu un mare ghinion în eșecul administrat de Ararat-Armenia, 0-1, după un gol marcat din penalty în minutul 90+8.
Pavel Badea: „Chiar nu pot să vorbesc, sunt terminat psihic!”
„Nici nu știu ce să zic… Un asemenea ghinion! Noi credeam că la meciul cu AEK Atena s-a terminat ghinionul, că nu se putea ceva mai rău. Am luat bătaie de la o echipă care nu a ajuns la poartă 80 de minute, de la un adversar net inferior. Nu știu ce să zic. Chiar nu pot să vorbesc, sunt terminat psihic!
Craiova a avut ocazii clare, însă în fotbal se pot întâmpla și astfel de situații. Chiar îți vine să te lași! E clar că echipa a jucat bine, că a arătat caracter, că a fost peste Ararat, dar există situații când nu cel mai bun câștigă. Din fericire, noi mereu suntem buni și nu câștigăm. Mi-aș fi dorit să fie invers”, a declarat Pavel Badea, la Digi Sport.
Caseta meciului
- ARARAT-ARMENIA: Joao Bravim – Bueno, Bruno Wilson, Malis, E. Grigoryan – Hugo Oliveira (Tera 90+2′), Muradyan (Carlier 90+2′), Bernardo Dias (C. França 70′) – Serobyan (Balanta 78′), Sandro Lima, Banjaqui (Shaghoyan 78′). ANTRENOR: Manuel Tulipa
- UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Carlos Mora, T. Băluţă (Samuel Teles 62′), Mekvabishvili, Bancu – Cicâldău, Al Hamlawi (Nsimba 72), Baiaram (Etim 89). ANTRENOR: Filipe Coelho
- Cartonaşe galbene: B. Wilson 80′, Shaghoyan 90+3′, S. Lima 90+10′ / Bancu 48′, Nsimba 90+3′
- Arbitru: Donatas Rumsas (Lituania)
Ararat-Armenia s-a impus la limită, cu 1-0, şi s-a calificat în grupa unică din Europa League, în timp ce Craiova va juca în Conference League.

