20.7 C
Bucharest
Tuesday, April 28, 2026

LIVE TEXT Alegeri în Ungaria 2026. Viktor Orban și Peter Magyar au votat. Fidesz acuză Tisza că a cumpărat voturi

10:53 – Acum 12 minute

12-04-2026

Prezența la ora 9:00 la Alegeri Ungaria 2026

Până la ora 9:00 au votat 16,89% din votanți la Alegeri Ungaria 2026. În urmă cu patru ani, prezemța la vot la ora 9:00 era de 10,31%.

10:45 – Acum 20 minute

12-04-2026

Ce au spus Viktor Orban și Peter Magyar după vot

Viktor Orban a răspuns dacă îl va felicita pe Péter Magyar dacă va câștiga. El a spus: „Da, întotdeauna respect standardele civilizației”.

Întrebat cât de mare ar fi înfrângerea pe care ar trebui să o suporte pentru a demisiona după 23 de ani ca președinte al Fidesz, Viktor Orban a spus că înfrângerea ar fi „una uriașă”, potrivit HVG și Telex.

Pater Magyar a declarat că nu se așteaptă ca Partidul Tisza să piardă: „Nimeni nu poate crede serios că Partidul Tisza, și odată cu acesta Ungaria, nu vor câștiga alegerile”.

Întrebat dacă a fost întocmită lista candidaților pentru un posibil guvern Tisza, Peter Magyar a spus: „Să trecem mai întâi podul”.

10:20 – Acum 45 minute

12-04-2026

Fidesz spune că Tisza cumpără voturi

Partidul Fidesz, de la putere, susține că o înregistrare audio dovedește că Tisza plănuiește să cumpere voturi ale romilor.

Conform declarației, înregistrarea îl arată pe Attila Stefán, șeful de cabinet al lui Romulusz Ruszin-Szendi, vorbind despre distribuirea de subvenții deghizate în donații către alegătorii romi nevoiași.

Fidesz a precizat că depune plângere pentru acte de violență împotriva ordinii electorale.

09:52 – Acum o ora

12-04-2026

Viktor Orban, întâmpinat cu muzică rusească

Și Viktor Orban, actualul premier al Ungariei, reprezentantul partidului Fidesz a ajuns la secția de votare, unde protestatarii l-au întâmpinat cu muzică rusească, potrivit HVG.

„Nu subestimăm pe nimeni”, a spus Viktor Orbán duminică dimineață, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist.

Întrebat ce i-ar spune lui Péter Magyar în această dimineață, el a răspuns: „ei bine, le spuneam asta alegătorilor”, conform telex.

Despre prezența la vot, președintele Fidesz de 23 de ani, spune: „Foarte bine, cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine.”

 „Am venit să câștig”, a mai adăugat Viktor Orban

09:45 – Acum o ora

12-04-2026

Peter Magyar a votat

Peter Magyar, președintele Partidului Tisza, a votat la ora 8:30 (n.r ora 9:30 în România) la grădinița Hegyvidéki Mesevar din districtul XII, din Budapesta, potrivit telex.

08:45 – Acum 2 ore

12-04-2026

Prezență la vot la ora 7:00

Rata de prezență la vot la Alegeri Ungaria 2026 este de 3,46% până la ora 7 dimineața, aproape dublu față de 2022. Atunci, rata de prezență la vot era de 1,8% la prima măsurătoare de la ora 7 dimineața.

La unele secții de vot din străinătate pentru Alegerile din Ungaria, cum este cea din Stuttgart, alegătorii așteaptă la coadă pentru a vota, relatează telex.

08:26 – Acum 3 ore

12-04-2026

Peter Magyar: „Au început alegerile fatidice”

Pe pagina sa de Facebook, Peter Magyar scrie că „au început alegerile fatidice”, care ar putea determina viitorul țării pentru mult timp.

„Au început alegerile fatidice, care vor decide soarta pe termen lung a iubitei noastre țări. Haideți să schimbăm sistemul împreună, în mod pașnic, și să scriem această zi în cărțile de istorie! Vă rog să votați și să vă încurajați cunoștințele, prietenii și toți membrii familiei să facă la fel, pentru că nu va mai exista nicio altă șansă! Uită-te la fiul tău, uită-te la fiica ta, gândește-te la țara ta și votează pentru TISZA!Poate că alegerea nu a fost niciodată atât de importantă și totuși atât de simplă: Est sau Vest?”, a scris acesta pe Facebook.

Rivalul lui Viktor Orban spune că ungurii au de ales între Est și Vest, propagandă și realitate. Peter Magyar își încheie postarea cu un citat din Cântecul Național.

07:35 – Acum 3 ore

12-04-2026

Mesajul lui Viktor Orban

„Sper să avem o zi triumfătoare”, a spus Viktor Orban în cadrul programului „Ora adevărului”, înregistrat inițial vineri, dar lansat abia duminică dimineață pe canalul de YouTube. 

Actualul prim-ministru a spus că țara ar pierde mult dacă oamenii nu ar merge la urne la Alegerile din Ungaria 2026 și nu ar vota pentru Fidesz. El a adăugat că duminică va deveni clar dacă există susținători ai Fidesz care se ascund sau nu, conform telex.

„Cred că este imposibil să influențezi rezultatul alegerilor din exterior”, a declarat Viktor Orban.

07:25 – Acum 4 ore

12-04-2026

Secțiile de vot s-au deschis la ora 6:00 în Ungaria

Alegerile din Ungaria au început duminică dimineață la ora 6:00 (n.r. ora 7:00 a României) în cele 10.047 de secții de votare din țară pentru alegerile parlamentare.

Maghiarii pot vota până la ora 19:00, în secțiile de votare din Ungaria.

Alegerile din Ungaria sunt urmărite cu interes de toată lumea, având în vedere că ar putea pune capăt celor 16 ani de putere ai prim-ministrului Viktor Orban, ar putea zgudui Rusia şi ar putea provoca valuri de şoc în cercurile de dreapta din Occident, inclusiv la Casa Albă a preşedintelui american Donald Trump, potrivit Reuters.

00:00 – Acum 11 ore

12-04-2026

Cum se desfășoară votul

Aproximativ 8 milioane de cetățeni maghiari sunt așteptați la urne pentru a alege cei 199 de membri ai Parlamentului. Sistemul electoral este mixt: 106 deputați vor fi aleși în circumscripții uninominale, în timp ce ceilalți 93 vor fi desemnați pe baza listelor naționale ale partidelor și minorităților etnice.

Cetățenii maghiari din străinătate pot vota prin corespondență pe listele partidelor. Potrivit Oficiului Național Electoral, circa 500.000 de astfel de persoane s-au înregistrat pentru alegerile din 2026, majoritatea fiind susținători tradiționali ai Fidesz. Cei care au o adresă înregistrată în țară trebuie însă să voteze personal, fie în Ungaria, fie la reprezentanțele diplomatice din străinătate.

Pragul electoral pentru ca un partid să intre în parlament este de 5%, iar secțiile de votare vor fi deschise între orele 6.00 și 19.00, ora locală (7.00 – 20.00, ora României). Rezultatele preliminare sunt așteptate să fie anunțate duminică seara.

06:00 – Acum 5 ore

12-04-2026

Viktor Orban, în fața celui mai greu test al său

Premierul ungar Viktor Orban și formațiunea sa, Fidesz, se pregătesc pentru cel mai strâns scrutin după o serie de patru victorii categorice. Actualele alegeri de pe 12 aprilie vin după 16 ani de mandat în care guvernarea Orban a fost constant ținta criticilor internaționale, fiind vizate în special regresul standardelor democratice, restrângerea libertății presei și politicile privind drepturile comunității LGBTQ.

În plus, strategia „deschiderii către Est” a transformat Ungaria într-un punct de întâlnire între investițiile chineze și rusești și a adus Budapesta în conflict cu partenerii din UE și NATO. Deși Orban a susținut oficial pachetele de sancțiuni împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei, el a trasat o „linie roșie” în privința resurselor energetice.

Premierul susține că renunțarea la gazul și petrolul rusesc este o măsură inacceptabilă, care ar sacrifica stabilitatea economică a Ungariei. Relațiile dintre Budapesta și Kiev s-au deteriorat considerabil din cauza unor dispute multiple, printre care securitatea aprovizionării cu energie.

00:00 – Acum 11 ore

12-04-2026

Peter Magyar, omul care poate doborî monopolul Fidesz

Avocat de profesie și lider al partidului de opoziție Tisza, Peter Magyar, în vârstă de 45 de ani, a cunoscut o ascensiune fulminantă în doar doi ani, de la debutul său public în 2024. Potrivit The Washington Post, el a mobilizat un număr semnificativ de alegători dezamăgiți de guvernarea Orbán, devenind cea mai serioasă amenințare la adresa puterii de lungă durată a acestuia.

Deși acum este unul dintre cei mai vocali critici ai premierului, Magyar a petrecut ani de zile în cercurile guvernamentale apropiate de Orbán. Membru al Fidesz din 2002, a ocupat funcții importante în instituțiile de stat și a fost un apropiat al elitei politice.

Magyar a reușit să energizeze o mare parte a societății ungare, dezamăgită de opoziția fragmentată și ineficientă din trecut. Spre deosebire de Orbán, care își bazează campania pe amenințări externe, precum războiul din Ucraina, Magyar s-a concentrat pe problemele interne: inflația, salariile mici, degradarea sistemului de sănătate publică și corupția endemică.

„Am criticat mereu sistemul din interior”, a declarat Magyar în interviuri recente, sugerând că experiența sa în Fidesz îl face cel mai potrivit să demaște mecanismele corupte ale guvernului actual. Deși a câștigat susținerea multor critici ai lui Orbán, nu toată lumea este convinsă de retorica sa. Unii alegători liberali sunt sceptici față de stilul său combativ și viziunea sa conservatoare. În plus, Magyar a evitat să adopte poziții clare pe teme controversate, cum ar fi politicile anti-LGBTQ+ ale lui Orbán sau sprijinirea Ucrainei.

00:00 – Acum 11 ore

12-04-2026

Rezultatele ultimului sondaj dinainte de alegeri

Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, a reușit să preia conducerea în fața Fidesz în rândul alegătorilor deciși, obținând un scor de 52% față de 39%, conform unui sondaj realizat de Institutul Publicus între 7 și 9 aprilie și citat de Népszava. Studiul, care a inclus 1.004 respondenți reprezentativi pentru populația adultă din Ungaria, a evidențiat o creștere constantă a sprijinului pentru opoziție.

În comparație cu datele din martie 2026, Tisza a înregistrat o creștere de 2 puncte procentuale în rândul populației generale, 4 puncte în rândul alegătorilor deciși și 3 puncte în rândul votanților deja afiliați la un partid. În schimb, Fidesz a pierdut câte un punct procentual în toate aceste categorii. Potrivit lui András Pulai, șeful Publicus, „Există o breșă în baraj”.

Acesta consideră că ultimele săptămâni au fost decisive pentru creșterea opoziției, problemele aduse în discuție favorizând partidul lui Péter Magyar, în timp ce Fidesz nu a reușit să obțină câștiguri semnificative.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News



Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img