15.4 C
Bucharest
Tuesday, April 28, 2026

Iranul i-a transmis lui Donald Trump că se află în „stare de colaps”

„Vor ca noi să deschidem Strâmtoarea Ormuz”

Cea mai nouă ofertă a Teheranului pentru oprirea conflictului de două luni propune amânarea negocierilor privind programul nuclear. Conform acesteia, discuțiile ar urma să fie reluate abia după încetarea ostilităților și soluționarea disputelor legate de navigația în Golful Persic.

Spre deosebire de planul Teheranului, Trump vrea ca problemele nucleare să fie abordate prioritar. Informația vine de la un oficial apropiat discuțiilor purtate luni de liderul de la Casa Albă cu principalii săi consilieri de securitate.

Marţi, într-o postare pe Truth Social, Trump a scris: „Iranul tocmai ne-a informat că se află într-o «stare de colaps». Vor ca noi să deschidem Strâmtoarea Ormuz cât mai curând posibil, în timp ce încearcă să-şi clarifice situaţia conducerii (ceea ce cred că vor reuşi să facă!). Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei chestiuni!”.

Reuters notează că mesajul publicat de Trump pe rețelele sociale nu a clarificat canalul prin care Iranul ar fi comunicat această informație către partea americană.

Liderii din Golf, întâlnire în premieră de la începerea războiului

Pe de altă parte, liderii din Golf s-au întâlnit în premieră de la începerea războiului cu Iranul pentru a discuta despre apărarea împotriva atacurilor constante cu rachete și drone. Discuțiile din Arabia Saudită vizează gestionarea consecințelor conflictului izbucnit la 28 februarie, când SUA și Israelul au lansat operațiunile împotriva Iranului.

Deși intensitatea atacurilor a scăzut după armistițiul semnat pe 8 aprilie, capitalele din zona Golfului mențin o stare de alertă maximă, temându-se de o eventuală reluare a ostilităților.

Acordul nuclear semnat în 2015 între Iran și marile puteri impusese restricții severe programului nuclear iranian, pe care Teheranul l-a prezentat constant ca fiind unul civil și pașnic. Totuși, înțelegerea s-a prăbușit după ce, în timpul primului său mandat, Donald Trump a decis retragerea unilaterală a Statelor Unite.

Speranțele pentru o soluție de pace s-au diminuat considerabil după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Donald Trump a anulat vizita emisarului Steve Witkoff și a ginerelui său, Jared Kushner, în Pakistan.

Anularea misiunii în țara mediatoare pune sub semnul întrebării rezolvarea unui conflict care a provocat deja mii de victime și a destabilizat piețele energetice și rutele comerciale globale.

Abbas Araqchi, activitate diplomatică intensă

Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a desfășurat o activitate diplomatică intensă în ultimele zile. După două vizite la Islamabad în cursul weekendului și o oprire în Oman, acesta s-a deplasat luni în Rusia. La Moscova, Araqchi s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin, primind asigurări de sprijin din partea aliatului său strategic.

Eșecul discuțiilor de pace a ridicat prețul barilului Brent la 111,40 dolari, o creștere de 3%. Banca Mondială estimează o explozie a prețurilor energiei de 24% în 2026, cea mai mare de la începutul războiului din Ucraina, presupunând că factorii de criză din Iran se vor atenua în luna mai.

Pe de altă parte, Emiratele Arabe Unite au anunţat marţi că părăsesc OPEC şi OPEC+, dând o lovitură puternică grupurilor exportatoare de petrol şi liderului lor de facto, Arabia Saudită.

Iranul era pregătit de blocadă din 2024

Fatemeh Mohajerani, purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Teheran, a dat asigurări marți că Iranul a anticipat scenariul unei blocade maritime încă de la alegerile americane din 2024.

Potrivit acesteia, au fost deja luate măsuri pentru a evita motivele de îngrijorare, Iranul folosind rute comerciale alternative prin nord, est și vest pentru a ocoli dependența de porturile din Golf.

Reza Rostami, de la Camera de Comerţ a Iranului, a declarat pentru ziarul Shargh că operatorii din sectorul privat folosesc patru porturi de la Marea Caspică şi legături feroviare prin Turcia şi Turkmenistan. Iranul poartă, de asemenea, discuţii cu Oman şi Pakistan pentru a canaliza mărfurile prin porturile acestora, a adăugat el.

Liderul SUA, sub o presiune internă tot mai mare

Pe fondul unei cote de popularitate în declin, Donald Trump resimte o presiune internă tot mai mare pentru a încheia conflictul, după ce a oferit opiniei publice americane justificări contradictorii pe parcursul războiului.

Surse de rang înalt din cadrul guvernului iranian au dezvăluit pentru Reuters că planul prezentat de Abbas Araqchi la Islamabad propune o abordare graduală a negocierilor. Conform acestora, strategia presupune discuții structurate în etape, în care dosarul nuclear să fie omis în faza inițială a tratativelor.

Planul prevede ca primă etapă încetarea ofensivei americano-israeliene împotriva Iranului, însoțită de garanții că SUA nu vor relua ostilitățile. Ulterior, negocierile s-ar concentra pe ridicarea blocadei navale impuse de Marina SUA asupra comerțului iranian și pe stabilirea statutului Strâmtorii Ormuz, pe care Teheranul dorește să o redeschidă sub control propriu.

Ulterior, negocierile ar aborda și tema nucleară, unde Iranul continuă să solicite recunoașterea dreptului său de a îmbogăți uraniu ca parte a unui acord final cu SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img