5.2 C
Bucharest
Thursday, April 30, 2026

Integrarea prosumatorilor în sistemul energetic a fost blocată intenționat de fostele guvernări, susține Ilie Bolojan

Autorizații de racordare „scriptice”, către companii fără angajați

Premierul a criticat eliberarea unor autorizații de racordare „scriptice” către companii fără angajați și fără intenția de a duce proiectele la bun sfârșit.

„Sistemele noastre guvernamentale au tolerat practic blocarea accesului furnizorilor în sistem. Cum au făcut asta? Nu anunțând că se blochează, ci eliberând autorizații de racordare scriptice doar, unor companii care nu au angajați. Unor companii care nu evoluează cu aceste proiecte, deci n-au de gând să le termine. Care doar le anunță la vânzare, au ajuns să le scoată la vânzare și pe OLX, ca să ne dăm seama unde am ajuns”, a declarat Bolojan.

Premierul a explicat că această situație a dus la blocarea accesului în sistem și la creșterea prețului energiei, subliniind că lipsa accesului la rețea face imposibilă creșterea rapidă a producției.

Drept exemplu, Bolojan a menționat faptul că, deși România are nevoie de maximum 9.000 de megawați iarna, s-au eliberat autorizații de racordare pentru 80.000 de megawați, iar alte 30.000 de megawați sunt în curs de procesare la Transelectrica.

„Vrei să vii ca un producător serios? Avem astăzi producători serioși, care vor să producă și nu primesc avize tehnice de racordare, deși au bani în spate, deși sunt dispuși să depună garanții. Ori chiar n-a văzut nimeni timp de doi ani de zile această bătaie de joc față de un interes strategic al României, să ai piețe de energie libere?”, a adăugat el.

Criza energetică a fost agravată de existența unor „complicități” în sistem

„Bineînțeles că din această situație de blocaj câștigă cine? Cine a făcut proiecte pe hârtie. Pentru că dacă te duci la Transelectrica să soliciți, de exemplu, o racordare într-o anumită zonă, s-ar putea să primești un răspuns că nu se poate. Dar a doua, a treia zi e posibil să te sune cineva: «A, în zona respectivă avem noi un proiect, dar vă costă atâta.» Și nu cred în oameni talentați care fac niște proiecte geniale în aceste zone, care primesc autorizații repede, fără să existe tot felul de complicități acolo. Și cu siguranță sunt foarte multe complicități, aici sunt foarte mulți bani transpolitic, transinstituțional și un deranj este foarte mare”, a subliniat Bolojan la Rock FM.

În plus, premierul a criticat și lipsa investițiilor în sectorul hidroenergetic, indicând Hidroelectrica drept un exemplu de companie care a preferat să prioritizeze profitul în detrimentul dezvoltării infrastructurii.

„Gândiți-vă că Hidroelectrica în acești ani a făcut puține investiții. Au preferat să facă profituri, pentru că oricum apa în România curge de la deal la vale, deci trece prin hidrocentrale, prin baraje, în loc să facă investiții”, a spus Bolojan.

Posibile rezolvări pentru problemele pieței electrice românești

El a propus ca, în locul acestei abordări, să se monteze baterii de stocare lângă baraje, pentru a optimiza producția energetică și pentru a reduce prețurile la energie pentru populație.

„Dacă lângă fiecare baraj care este pe cursul apei, nu în zona montană, care trebuie să funcționeze, am fi montat de un an, doi niște baterii de stocare, în așa fel încât toată producția între orele de la prânz să fie stocată și să fie eliberată seara, ar fi însemnat profituri mai mari pentru Hidroelectrica și ar fi însemnat prețuri cu 20 – 30% mai mici pe piața de energie din România pentru cetățenii noștri”, a explicat premierul.

Bolojan a atras atenția și asupra bonusurilor mari primite de angajații Hidroelectrica, pe care i-a acuzat de lipsă de implicare în dezvoltarea de proiecte strategice.

„Au preferat să ia bonusuri de performanță în fiecare an pentru profiturile pentru care nu s-au zbătut de 150.000 – 180.000 de euro, pe lângă salariile mari pe care le au. În loc să facă aceste investiții, dacă le-ar fi făcut, ar fi lăsat foarte puține spații de tranzacționat pe piețe. Și cei care fac bani din operațiuni care se întâmplă pe piețele zilnice ar fi avut o marjă mult mai mică de mișcare și prețul energiei ar fi scăzut”, a concluzionat premierul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img