„Ceea ce este foarte îngrijorător este o creştere cu 45% a numărului de situaţii de conflicte armate în Africa începând din 2020”, spune vicepreşedintele CICR într-un interviu acordat pentru AFP.
Aceste „peste 50 de situaţii de conflicte armate active în Africa”, care reprezintă „aproximativ 40% dintre conflictele totale din lume”, au dus la strămutarea a aproximativ 35 de milioane de persoane, adică „aproape jumătate dintre persoanele strămutate” la nivel global, notează Gilles Carbonnier.
Bani tot mai puțini pentru ajutorul internațional
În timp ce „nevoile sunt uriaşe”, CICR și celalte organizaţii umanitare se confruntă cu o scădere a finanţărilor ajutorului internaţional.
Cauzele principale, potrivit lui Gilles Carbonnier, sunt desfiinţarea Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite (USAID) sub cea de-a doua administrație a președintelui Donald Trump şi scăderea finanţărilor statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE), precum şi a Uniunii Europene (UE).
Un studiu internațional publicat în iulie arată că oprirea ajutorului internațional american riscă să crească numărul morților cu 14 milioane de persoane până în 2030, mai ales în rândul celor mai vulnerabile, dintre care o treime copii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8c105fc30debf351d77678b151b570e5.jpg)
Recomandări
Povestea Marianei Stan, Directoarea Anului 2025, cea care a început reabilitarea școlii din Dor Mărunt cu doar un cal și-o căruță
O recrudescență a epidemiilor
„Acest lucru ne obligă la arbitraje foarte dureroase, în care trebuie să reducem, eventual să oprim, anumite operaţiuni pentru a autoriza altele”, subliniază vicepreședintele CICR.
Cea mai „îngrijorătoare” situaţie, potrivit lui Carbonnier, se înregistrează în Sudan, devastat din aprilie 2023 de un război civil sângeros.
Conflictul militar dintre armata statului şi Forţele de Susţinere Rapidă (FSR) s-au soldat cu zeci de mii de morţi, strămutarea a aproape 12 milioane de oameni şi „cea mai gravă criză umanitară din lume”, după cum afirmă ONU.
În Sudan, „sistemul de sănătate este în mare parte distrus”, subliniază Gilles Carbonnier, exprimându-şi îngrijorarea faţă de recrudescenţa epidemiilor de holeră şi denghe.
Gilles Carbonnier îşi exprimă totodată regretul faţă de o „recrudescenţă a ostilităţilor” în Somalia, o ţară din Cornul Africii care se confruntă cu atacuri ale jihadiştilor shebab, sau în estul Republicii Democrate Congo (RDC), unde violenţe s-au intensificat începând din ianuarie, odată cu cucerirea oraşelor Goma şi Bukavu de către gruparea M23, susţinută de Rwanda.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO




