Antrenorul Antonio Folha a fost înlocuit de Marius Șumudică (55 de ani), iar în cadrul lotului vor urma o serie de schimbări. ”Șumi” a anunțat deja că vrea 3-4 jucători la echipa sa în următoarea perioadă.
Înainte de Marius Șumudică, pe lista lui Neluțu Varga a fost Adrian Mutu (47 de ani), care a mai antrenat în Gruia în urmă cu aproape doi ani.
”Briliantul” a recunoscut negocierile cu CFR Cluj și a spus că s-a răzgândit înainte de a bate palma cu șefii clubului.
Adrian Mutu a spus totul despre negocierile cu CFR Cluj
”Trebuia, da. Nu s-a întâmplat nimic. M-am răzgândit. Depinde în ce unghi o privești. La început, când te duci într-un loc nou, sunt niște cheltuieli de făcut. Pentru Cristi Săpunaru mai ales. El se gândea să nu cheltuim noi banii și să avem din partea clubului, dar nu s-a ajuns până acolo.
Miercuri, cred, m-am întâlnit cu Marian Copilu la o cafea și am discutat despre venirea mea la CFR. Chiar vreau să-i mulțumesc lui Marian Copilu pentru profesionalismul de care a dat dovadă și pentru sinceritatea lui, că a spus situația cum este.
Clubul este într-o perioadă complicată, Neluțu trece printr-o perioadă mai grea din punct de vedere financiar și că CFR urmează să intre în insolvență. Marian urmează să semneze și el cu CFR, el era delegat de Neluțu Varga să negocieze pentru noul antrenor. Aici e vina mea față de Marian”, a spus Adrian Mutu, la Digi Sport.
Mutu este liber de contract de un an și jumătate, de când a pregătit-o ultima oară pe Petrolul, la care a rezistat doar zece etape. A antrenat și la CFR Cluj, la începutul anului 2024, dar a plecat după doar 11 meciuri.

