14 hectare de teren reabilitat
Proiectul contractat de Primăria Brașov, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, urmărește creșterea calității vieții și îmbunătățirea calității aerului pentru brașovenii ce locuiesc în proximitatea zonei. Depozitul este situat după liniile depoului CFR, pe o suprafață de peste 14 hectare.
Până în decembrie 2027, zona ar urma să devină al doilea cel mai mare parc din Brașov, după Parcul Sportiv (Tractorul). Proiectul are o valoare totală de 135,4 milioane de lei, din care 66,8 milioane de lei reprezintă valoarea fondurilor europene nerambursabile. Alte 10 milioane de lei vor fi plătite din bugetul național, în timp ce administrația locală va contribui cu suma de 19,6 milioane de lei.
Depozitul de deșeuri, înființat înainte de 1950, a fost utilizat de-a lungul anilor, pentru depozitarea deșeurilor industriale: nisip de turnătorie, zgură de oțelărie, deșeuri metalice și nemetalice.
Inițiatorii proiectului susțin că ecologizarea și reconversia acestui teren industrial degradat, prin crearea unui spațiu verde naturalizat și de protecție a biodiversității urbane, va elimina antrenarea de către vânt sau curenții de aer a deșeurilor sub formă de praf și va proteja calitatea solului prin eliminarea riscului de contaminare cu diferite substanțe poluante.
De asemenea, se va asigura protecția calității apei freatice prin diminuarea cantității de deșeuri care pot ajunge în albia pârâului Timișul Sec, transportate de vânt sau antrenate de apa din precipitații.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/depozit-deseuri-brasov2-copy-1024x768.jpg)
O viață mai bună pentru 21.000 de locuitori
Beneficiarii direcți ai investiției vor fi cei aproape 9.000 de locuitori ai cartierului Timiș Triaj, precum și cei aproximativ 21.000 de locuitori care domiciliază într-o rază de 2 kilometri față de viitoarea infrastructură verde. Indirect, vor beneficia toți cei aproape 240.000 de locuitori ai municipiului Brașov.
„Am reușit să obținem această finanțare prin ADR Centru, o reușită vitală pentru sănătatea locuitorilor. În curând dăm ordinul de începere a lucrărilor, care vor dura maximum 12 luni. În acest fel, Brașovul nu doar că scapă de amenzi europene, dar câștigă o nouă zonă de relaxare pentru cetățenii săi”, a declarat primarul George Scripcaru.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-scripcaru--foto-facebook-1024x683.jpg)
Lucrări din proiect prevăd sistematizarea verticală prin relocarea deșeurilor în corpul depozitului, modelarea corpului depozitului într-o formă cât mai regulată, sprijinirea și întărirea pantelor, realizarea de drumuri perimetrale și de intervenție, lucrări de colectare și evacuare ape pluviale.
Vor mai fi executate lucrări de amenajare peisageră (înierbare și plantare arbuști), o împrejmuire pe o lungime de 1.475 de metri, construirea a două porți, auto și pietonală, precum și lucrări de amplasare a unui sistem de monitorizare a apei freatice.
Pentru cetățenii Brașovului sunt prevăzute campanii de conștientizare privind protejarea naturii și conservarea biodiversității, dar și organizarea de evenimente educaționale în unitățile școlare din municipiul Brașov (primar, gimnazial, liceal), cu distribuirea de materiale promoționale și organizarea de ateliere pe teme de protecția mediului și gestionare a deșeurilor.
„Implementarea proiectului vine ca o soluție la deficitul de spații verzi din municipiul Brașov, în special în zona adiacentă fostului depozit de deșeuri, asigurând direct extinderea suprafeței spațiilor verzi din municipiu și contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții celor peste 200.000 locuitori ai comunității brașovene. Acest proiect este complementar celuilalt contract de amenajare a unui parc în cartierul Bartolomeu Nord, pe str. Lânii, cu o valoare totală de peste 7 milioane de euro, finanțat tot prin Programul Regiunea Centru”, afirmă Simion Crețu, directorul ADR Centru.
În prezent, Primăria municipiului Brașov implementează, sub coordonarea ADR Centru, opt contracte care beneficiază de finanțare peuropeană prin care se vor atrage peste 42 de milioane de euro fonduri nerambursabile, care vizează atât reducerea emisiilor de carbon și revitalizarea unor spații degradate, cât și proiecte de valorificare a patrimoniului cultural.
Procesul de ecologizare va presupune relocarea a aproximativ 700.000 de metri cubi de deșeuri industriale (nisip de turnătorie, zgură) pentru a crea o formă stabilă a corpului depozitului. Întreaga suprafață va fi acoperită cu un strat de pământ și un strat de sol fertil pentru a preveni infiltrațiile.
De asemenea, vor fi plantați 16.531 de arbuști pe o suprafață de peste 82.000 de metri pătrați și vor fi realizate sisteme de drenaj pentru ape pluviale pe o distanță de patru kilometri. Depozitul Timiș-Triaj a funcționat până în 1992, ca loc de depunere a deșeurilor industriale nepericuloase rezultate în urma activității fabricilor din perioada comunistă.
Lucrări contractate, licitație contestată
O parte din lucrări au fost deja contractate de administrația locală. Astfel, un contract în valoare de aproape 29 de milioane de lei, care cuprinde faza de proiect tehnic și execuție, a fost obținut de asocierea dintre firmele Inoveco SRL Voluntari și SC Socot SA Târgu Mureș.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/depozit-deseuri-brasov1-copy-1024x576.jpg)
De asemenea, a fost încheiat un contract pentru supervizarea execuției lucrărilor, în valoare de aproape 500.000 de lei, câștigătorul procedurii de licitație fiind societatea Romart Consulting 2008 Râșnov. În 2023, au fost contractate serviciile de proiectare și întocmire a documentației aferente proiectului. Contractul de 923.538 de lei a fost obținut de firma Romart Asist SRL București.
Aproape de finalizare este licitația pentru contractul principal – „Execuția lucrărilor de construire pentru închiderea definitivă a depozitului de deșeuri nepericuloase Timiș-Triaj și înființare spațiu verde pentru zonă de agrement” – cu o valoare estimată de 77,5 milioane de lei, fără TVA. Au depus oferte șase asocieri de firme, printre care Asocierea Inoveco SRL – SC Socot SA, care a fost desemnată câștigătoare a contractului.
Decizia autorității contractante a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de către Asocierea Conteh Barengott SRL – Group Concif SRL. Contestația a fost respinsă de CNSC, hotărâre menținută și la Curtea de Apel Brașov, în 8 aprilie 2026. Prin urmare, firmele Inoveco SRL – SC Socot SA vor derula cele două contracte cu o valoare totală de peste 105 milioane de lei.
Inoveco SRL este deținută de omul de afaceri Valentin Feodorov și este prezentă activ pe piața construcțiilor, având în 2024 o cifră de afaceri de 205 milioane de lei.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO