11.5 C
Bucharest
Sunday, April 26, 2026

40 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl: peste 8,4 milioane de oameni au fost afectați

Explozia reactorului numărul 4 a eliberat în atmosferă cantități mari de substanțe radioactive

Tragedia a avut loc în noaptea de 26 aprilie 1986, când reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, iar un nor radioactiv s-a răspândit în părţi importante ale fostei Uniuni Sovietice (URSS), aflate în prezent pe teritoriile Belarusului, Ucrainei şi Rusiei. A fost provocat un incendiu care a mistuit reactorul timp de zece zile. În urma exploziei, aproape 8,4 milioane de oameni din aceste țări au fost expuși radiațiilor.

Construcția centralei începuse în 1970, iar primul reactor fusese finalizat în 1977. În momentul exploziei, alte două reactoare se aflau în construcție.

Potrivit unui studiu publicat la New York în 2010, aproape un milion de persoane au murit din cauza contaminării radioactive produse de accident.

40 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl: peste 8,4 milioane de oameni au fost afectați
Imagine surprinsă la câteva zile după accidentul nuclear de la Cernobîl. Foto: Hepta

Potrivit cărții „Chernobyl: Consequences of the Catastrophe for People and the Environment” (n.r. (Cernobîl: Consecinţe ale catastrofei asupra oamenilor şi mediului), editată și lansată de Academia de Științe din New York, între 112.000 și 125.000 de persoane din echipele de intervenție au murit până în 2005. La nivel global, numărul deceselor asociate dezastrului din Cernobîl între 1986 și 2004 a fost estimat la 985.000.

România, printre țările afectate

Pe lângă Belarus, cel mai grav afectată, unde s-a estimat că 70% din precipitațiile radioactive au căzut, și alte țări au resimțit impactul.

Și România a fost afectată de catastrofă, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creştere foarte mare a radiaţiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Dar lista cu cele mai afectate state, pe lângă cele din fosta URSS, este mult mai mare. Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, Grecia şi părţi extinse din Germania şi Marea Britanie fiind alte exemple.

Eforturi internaționale pentru remedierea dezastrului

La patru ani de la tragedie, în 1990, guvernul sovietic a cerut oficial asistență internațională. De atunci, organizațiile ONU și și majoritatea ONG-urilor au lansat proiecte de cercetare și sprijin în domenii precum sănătatea, siguranța nucleară, reabilitarea mediului sau producția de alimente.

Pentru a preveni o altă catastrofă, în 1986 a fost construit un „sarcofag” de beton pentru a sigila reactorul distrus, dar structura, făcută în grabă, risca să cedeze. Astfel, cu sprijinul a peste 45 de țări donatoare, coordonat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a fost ridicată o cupolă metalică masivă, de 25 de tone și 110 metri înălțime, pentru a înlocui vechiul sarcofag.

Sarcofagul de la Cernobîl, de 1,5 miliarde de euro, a fost avariat de o dronă rusească

Sarcofagul de protecție de deasupra reactorului avariat de la Cernobîl, în Ucraina, care a fost lovit de o dronă, nu își mai poate îndeplini rolul esențial de a bloca radiațiile, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Un atac cu dronă a provocat o gaură în „incinta de izolare sigură”, o structură construită cu eforturi considerabile, la un cost de 1,5 miliarde de euro, asamblată lângă reactorul distrus și mutată ulterior pe șine. Proiectul a fost finalizat în 2019, sub coordonare europeană.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img