Aioani s-a accidentat în finalul primei reprize din meciul cu Poli Timișoara, disputat joi, în Cupa României. Fără să fie lovit de vreun adversar, goalkeeper-ul a părut să acuze o accidentare musculară, iar în locul său a intrat tânărul Bogdan Ungureanu (19 ani).
Marian Aioani s-a accidentat și ratează cel puțin două meciuri la Rapid
Sâmbătă, la conferința de presă premergătoare meciului cu Oțelul Galați, Daniel Pancu a anunțat că Aioani este scos din calcule pentru partidele cu Oțelul și FC Voluntari, iar în locul să va apăra Ungureanu.
“Aioani e accidentat. Poate la ultimul meci (n.r – înainte de pauza internațională), cel cu FC Argeș, să fie apt. Va apăra Ungureanu”, a spus Pancu.
După partidele cu Oțelul și FC Voluntari, Rapid va primi vizita lui FC Argeș, pe 20 septembrie. Ulterior, campionatul va fi întrerupt timp de trei săptămâni pentru meciurile echipelor naționale.
Pancu a vorbit și despre Sheriff Sinyan (30 de ani), fundașul central care tocmai a semnat cu Rapid, după ce a fost pregătit la CFR Cluj de actualul tehnician al giuleștenilor.
“Sinyan era încântat de condițiile de aici. Și eu am fost încântat când am venit de la CFR. E dornic să joace cât mai repede. Sunt convins că ne va ajuta. Avem fundași centrali de mare valoare. Va fi concurență, dar nu cred că va fi nicio problemă. Chiar dacă sistemul de rotație nu prea își are rostul acum, nu cred că va fi o problemă”, a mai spus Pancu.

