Universitatea Craiova a ratat calificarea în faza ligii din Europa League, după ce a pierdut 1-2 la general în play-off-ul de calificare, în fața lui Ararat-Armenia.
Oltenii au remizat în meciul tur de acasă, scor 1-1, și au pierdut la Erevan cu 0-1, astfel că vor juca în faza ligii din Conference League.
Mihai Stoica a spus câte puncte va face Craiova în Conference League
Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB analizat adversarii Craiovei și a spus câte puncte crede că vor face oltenii în cele șase partide din faza ligii.
Mihai Stoica a vorbit și despre un factor extrem de important care ar putea să o avantajeze echipa antrenată de Filipe Coelho.
„Şapte-opt puncte, pe-acolo cred. Depinde şi cum începi competiţia. Celor de la UEFA nu le pasă de cum fac programul meciurilor, aruncă meciuri şi asta e”, a spus Mihai Stoica, conform primasport.ro.
Adversarele Craiovei din Conference League
Așa cum prevede regulamentul, Universitatea Craiova a primit câte o adversară din fiecare urnă valorică. Oltenii vor da și peste cea valoroasă echipă a competiției din punct de vedere al valorii lotului – Brighton & Hove Albion, formație care a încheiat pe locul 8 în precedenta ediție de Premier League.
Iată lista completă a adversarelor Universității Craiova, prograul meciurilor urmând să fie anunțat ulterior de UEFA:
- FC Copenhaga (acasă)
- Brighton (deplasare)
- Getafe (acasă)
- Kairat Almaty (deplasare)
- Inter Escaldes (deplasare)
- Egnatia (acasă)
Are Craiova șanse în Conference League?” Conducerea a stabilit câte puncte trebuie să facă „Leii”
Badea a spus că trupa din Bănie are nevoie de minimum nouă puncte în șase meciuri pentru a ieși din grupa unică a celei de-a treia competiții europene intercluburi.
„Cred că sunt șanse reale. Cred că avem o grupă totuși dificilă. Toate meciurile sunt dificile, pentru că în această fază a competiției nu intră decât echipe care își merită locul.
Sunt echipe, Brighton sau Getafe, care au statutul de favorite, dar și noi l-am avut și l-am pierdut.
Badea: „Aceste puncte ți-ar da șansa să speri”
Important este să faci nouă puncte, pentru că aceste puncte ți-ar da șansa să speri la primăvara europeană.
Că iei punctele cu Brighton sau Inter Club d’Escaldes e mai puțin important, sunt tot trei puncte. Important e să faci numărul de puncte necesar pentru a te duce în faza superioară a competiției”, a declarat Pavel Badea, la VOYO SPORT LIVE.
Campioana en-titre va continua în grupa unică din Conference League, unde le va întâlni pe FC Copenhaga, Brighton, Getafe, Kairat Almaty, Egnatia și Inter Club d’Escaldes.
Oltenii au fost eliminați de Ararat-Armenia, scor 1-2 la general, în play-off-ul Europa League.

