10.7 C
Bucharest
Friday, December 5, 2025

Statele Unite acordă prioritate vizelor pentru fanii care vor să asiste la Cupa Mondială. FIFA Pass și noile recomandări

În acelaşi timp, administraţia Trump a stabilit noi criterii pentru lucrătorii străini cu înaltă calificare care solicită un anumit tip de viză. Noile reguli refuză intrarea celor consideraţi că au dirijat sau participat la „cenzurarea” cetăţenilor americani pe reţelele de socializare prin iniţiative de moderare a conţinutului care au apărut în întreaga Europă şi în alte părţi pentru a combate discursurile extremiste.

Categoriile prioritare pentru vize

Într-o serie de telegrame trimise săptămâna aceasta tuturor misiunilor diplomatice americane, obţinute de AP, Departamentul de Stat transmite că cererile de viză pentru oamenii de afaceri care intenţionează să facă „investiţii semnificative” în Statele Unite ar trebui să fie prioritare, alături de cererile celor care doresc să călătorească „pentru a fi prezenţi la evenimente sportive importante care promovează excelenţa americană”.

Aceasta este cea mai recentă măsură luată de administraţia Trump pentru a combate imigraţia ilegală şi vizitele în Statele Unite. Însă, având în vedere evenimentele sportive importante planificate în Statele Unite, administraţia republicană susține că doreşte să se asigure că fanii vor putea asista la aceste competiţii. Aceste politici sunt în centrul atenţiei înaintea tragerii la sorţi pentru Cupa Mondială, programată pentru vineri, 5 decembrie.

Ca parte a unei iniţiative mai ample de verificare a intrării străinilor în Statele Unite, Departamentul de Stat a declarat că toţi cei care au nevoie de viză vor trebui să se prezinte la un interviu pentru a fi evaluaţi în ceea ce priveşte potenţialele riscuri de securitate naţională.

Acest lucru a dus la perioade lungi de aşteptare la multe ambasade şi consulate pentru interviuri în vederea solicitării vizelor cunoscute sub denumirea de „B1” şi „B2”, în pofida creşterii numărului de angajaţi consulari.

FIFA Pass

Luna trecută, Trump a anunţat o nouă iniţiativă, denumită „FIFA Pass”, pentru străinii care intenționează să călătorească în Statele Unite pentru Cupa Mondială. „FIFA Pass” le va permite să obţină mai repede interviuri pentru vize.

Secretarul de stat Marco Rubio a declarat că administraţia federală americană a trimis peste 400 de funcţionari consulari suplimentari în întreaga lume pentru a face faţă cererii de vize pentru Cupa Mondială şi că, în aproximativ 80% din glob, călătorii către Statele Unite pot obţine o programare pentru viză în termen de 60 de zile.

Noile măsuri din mesajul transmis săptămâna aceasta depăşesc iniţiativa „FIFA Pass” de a accelera procesarea cererilor pentru cei care doresc să călătorească în Statele Unite pentru Jocurile Olimpice şi alte evenimente sportive importante.

Posturile „ar trebui să asigure o capacitate suficientă pentru a găzdui spectatori şi alţi fani care călătoresc pentru evenimentele legate de turneul (Cupa Mondială)”, se arată în una dintre cele două telegrame trimise marţi. „Aceştia ar trebui să aibă prioritate faţă de toate celelalte cereri B1/B2, cu excepţia celor legate de reindustrializarea americană”, recomandă Departamentul de Stat.

Alte categorii care vor avea prioritate includ diplomaţii străini, oficialii guvernamentali care călătoresc în interes de serviciu, lucrătorii agricoli temporari, lucrătorii religioşi, medicii şi asistenţii medicali, precum şi studenţii care frecventează instituţii academice cu un procent de înscrieri străine mai mic de 15%.

Noi criterii pentru examinarea cererilor de viză H-1B

„Posturile ar trebui să se asigure că solicitanţii din grupurile cu rang superior au prioritate faţă de solicitanţii din grupurile cu rang inferior, indiferent de cererea solicitanţilor cu rang inferior. Posturile pot reduce semnificativ numărul de locuri disponibile pentru grupurile cu rang inferior, pentru a satisface cererea grupurilor cu rang superior”, se mai arată în telegramă.

A doua telegramă trimisă marţi tuturor ambasadelor şi consulatelor stabileşte noi criterii pentru examinarea cererilor de viză H-1B, instruind diplomaţii să „fie atenţi” la cei care ar fi putut fi sau sunt „responsabili sau complici la cenzurarea americanilor” online şi în alte locuri.

Aceste vize permit companiilor americane să aducă persoane cu competenţe tehnice greu de găsit în Statele Unite, iar Donald Trump a declarat că le va aplica o taxă anuală de 100.000 de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img