Most Popular

Fraierii de serviciu. Cum să pierzi în fața unei echipe care se destramă


Iată starea de fapt de la CFR:

Varga, acest Pinochio modern

În tot acest timp, patronul Varga, acest Pinochio modern, bombardează presa cu minciuni. Neagă insolvența, deși lucrurile erau clare. Apoi, acuză fosta conducere a clubului că i-a dat salariu mare lui Muhar, dar jucătorul spune că a negociat direct cu patronul. Anunță că vinde clubul, pentru ca, după câteva zile, să spună că nu-l mai vinde dacă firmele lui ajung pe linia de plutire. O plutire în ape tulburi. Altă minciună: îi promite jucători noi lui Șumudică deși clubul are interdicție la transferuri de la FIFA!

Și uite-așa îi prindea FCSB pe cei de la CFR, într-un haos general împletit cu minciuni sfruntate.

Într-un asemenea mediu viciat, venirea lui Șumudică surprinde. Ce să facă „Gură Mare” ăsta, că n-are cu cine?

În primul 11, noul antrenor folosește un fotbalist, Kresic, care nu jucase deloc în acest sezon! Și un altul, Perianu, care intrase 7 minute în ultimele 7 meciuri!

O adunătură de vedete fabricate

Dar FCSB nu mai este demult o echipă de fotbal, ci doar o adunătură de vedete fabricate. Tănase nu mai e fotbalist, ci investitor imobiliar. Patronul schimbă sistemul de parcă acesta nu trebuie antrenat. La el se poate direct! Și mai face și improvizații în rândul fundașilor centrali, băgându-l pe Radunovici pe o poziție pe care nu a mai jucat. Nu zic c-a avut o evoluție slabă muntenegreanul, dar e vorba de omogenitate, de cum se simt jucătorii într-un anumit sistem. Toate astea se pun la punct în pregătiri, nu doar fiindcă așa i-a venit pe chelie lui Becali.

Și iată-i pe fecesebiști, după ce s-au prăjit cu anonima Auda, nereușind să marcheze în fața unei echipe care a încasat, în medie, peste trei goluri pe meci în ultimele patru confruntări!

În ciuda victoriei impresionante de duminică seara, nu cred că gruparea lui Varga se mai poate salva, pentru că minciunile nu merg la nesfârșit. La un moment dat, se va sparge balonul. Cât despre FCSB, o văd cu șanse infime de a se bate la titlu în condițiile tot mai aberante pe care le impune patronul. Două echipe care se distrug din interior.





Source link

Related Articles