Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.
„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta în interiorul unui salon cu degajări de fum la nivelul etajului 3. 37 de pacienţi au fost evacuaţi de pe etaj”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov, potrivit News.ro.
Pentru intervenţie au fost alertate 15 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi şase echipaje SMURD.
„În momentul de faţă incendiul este lichidat şi nu mai sunt probleme deosebite. Nu au fost identificate victime”, a precizat ISU.
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat, la Digi 24, că nu se cunoaște momentan cauza incendiului, însă se presupune că a pornit de la o saltea.

