Most Popular

Daniel Pancu, în stilul caracteristic după victoria cu Petrolul: „Încă un cadavru” + „Daniele De Rossi s-a mirat când a văzut”


Rapid s-a impus cu 2-0 în fața Petrolului, într-un meci din runda a șasea a Superligii. Alexandru Dobre (55′) și Olimpiu Moruțan (90′) au fost jucătorii careu au înscris pentru formația giuleșteană.

Daniel Pancu, inspirat la Ploiesti: jucătorul care l-a uimit

Antrenorul lui Rapid a spus că a fost mult mai inspirat cu schimbările de la Ploiești față de meciul cu Dinamo.

Daniel Pancu a subliniat că giuleștenii au câștigata în deplasarea după foarte mult timp și l-a scos în evidență pe debutantul Chec Bebel Doumbia.

„Se vede mai bine de sus, dacă meciul trecut nu am fost inspirat la schimbări, acum am fost cel mai bun la schimbări.

Încă un cadavru astăzi, pentru că noi nu am mai câștigat în deplasare de pe 2 martie, la Slobozia. Nu știu dacă înțeleg mulți ce vreau eu, pentru că este despre Rapid. Vrea să construiesc ceva solid la Rapid, nu e despre mine.

Avem valoare individuală și de pe bancă, dar mai avem mult de muncă, îmi felicit echipa pentru felul în care au arătat.

Terenul a făcut diferența astăzi, pentru că am preferat o echipă de luptă.

Am preferat un jucător care are doar două antrenate cu noi, este vorba de Doumbia. Cred că are foarte multă personalitatea pentru 18 ani.

Voi fi mulțumit în momentul în care vom marca trei goluri pe etapă, pentru că avem calitate individuală.

A avut două situații (n.r. Dobre), sunt multe lucruri care se văd de la etapă, la etapă, dar suntem în șantier până la urmă.

Nu îl mai prindea radarul (n.r. pe Filip Stojilkovic) când se demarc. Daniele De Rossi când a auzit că e la noi Stojilkovic s-a mirat, a zis că e un jucător foarte bun de Serie B”, a decalrat Daniel Pancu după meci, la Digi Sport.





Source link

Related Articles