Cand ati verificat ultima oara contractul de asigurare a casei? Mare atentie daca detineti un imobil si doriti sa il protejati in fata riscurilor! Asigurarea obligatorie PAD, dar si cea facultativa, trebuie rennoite anual.
Specialistii din domeniul asigurarilor atrag in mod constant atentia ca orice contract de asigurare se emite pe un interval fix de un an. Daca ti-am starnit interesul, iata cum sa verifici valabilitatea asigurarii obligatorii PAD, care acopera plata pagubelor produse de: inundatii, cutremure sau alunecari de teren.
Intra pe site-ul Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PADROM), apasa butonul din dreapta sus, ”Verifica PAD” si ulterior specifica detaliile solicitate in urmatoarea casuta:
• Codul numeric personal (CNP)
• Adresa locuintei asigurate
”Numarul, seria si data de expirare a politei, dar si numele companiei de asigurari prin intermediul careia a fost emisa vor fi transmise prin email sau SMS.
Serviciul nu este disponibil pentru cetatenii straini sau persoanele juridice. Acestia pot obtine informatii despre polita PAD apelând 021/9930”, mai apare in sectiunea ”Verifica PAD”, de pe site-ul PADROM.
Dupa ce vei primi SMS-ul sau e-mail-ul cu numarul, seria si data de expirare a contractului de asigurare, actioneaza in functie de caz: prelungeste documentul imediat sau calculeaza intervalul pana cand poti cere o rennoire.
Ce suma poate acoperi despagubirea si cat costa o asigurare PAD?
Pentru locuintele de tip A (constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa, lemn ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic), suma asigurata este de 100.000 de lei si presupune o prima de asigurare de 130 de lei pe an.
Pentru locuintele de tip B (constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic, ca de exemplu chirpici), suma asigurata este de 50.000 lei, cu o prima de asigurare de 50 lei/an.
Conform legii, nerespectarea de catre persoanele fizice sau juridice a obligatiei de asigurare a locuintelor, in conditiile prevazute de lege, constituie o contraventie, si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei.
In plus, in situatia in care persoanele fizice sau juridice nu isi asigura locuintele aflate in proprietate, statul isi rezerva dreptul de a nu acorda niciun fel de despagubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudicii produse locuintelor, in cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite potrivit Legii 260/2008, apare pe site-ul oficial al Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale.
Asigurarea facultativa pentru locuinta
Atentie, pentru alte tipuri de evenimente: incendii, explozii, furturi, inundatii produse de vecini, vandalism sau fenomene atmosferice (furtuna, grindina), trebuie sa va asigurati printr-o polita facultativa. Aceasta, insa, nu poate fi incheiata daca nu dispuneti de cea PAD.

