Mihnea Bâldea, directorul general, spune că la fabrica firmei din Cluj, numărul angajaților direcți și productivi a scăzut de la aproximativ 180 la sub 120, în timp ce producția fabricii a crescut cu circa 20%. Acum investește circa 7 milioane de euro în automatizarea fabricii de la Târgoviște. Personalul total al firmei din România este de 600 de oameni. Cifra de afaceri pe 2025 a fost de 700 de milioane de lei, conform Termene.ro.
Mihnea Bâldea este absolvent al Facultății de Studii Europene a Universității Babeș – Bolyai din Cluj, secția Managementul Instituțiilor Europene. A început să lucreze la Rondocarton încă din anul al doilea de facultate. În 2019 a devenit directorul general al companiei. Spune că a început automatizarea de mai multă vreme. Acum este însă un moment aparte.
„Așteptarea noastră este ca salariile să crească în continuare în România”
HotNews: – Domnule Mihnea Bâldea, să pornim de la Inteligența Artificială. Pe termen lung, automatizarea va duce la salarii mai mari pentru mai puțini angajați sau doar, pur și simplu, reducerea costului muncii?
Mihnea Bâldea: – Salariile nu le fixăm noi, le fixează piața. Așteptarea noastră este ca salariile să crească în continuare în România, tocmai din cauza lipsei forței de muncă. Iar pentru a putea rămâne profitabil sau sustenabil din punct de vedere al rezultatului, trebuie să creștem productivitatea muncii.
Sunt niște principii economice pe care ar trebui să le înțelegem fiecare dintre noi și să ne dăm seama că nu avem cum să ne creștem veniturile sau să creștem salariile dacă nu creștem și productivitatea muncii.
„Sistemul nostru de educație nu produce suficient oameni calificați”
– Cum credeți că vor evolua locurile de muncă în industria românească după ce aceasta va fi din ce în ce mai automatizată în următorii 10 ani?
-Părerea mea este că noi, în economia noastră, avem o problemă fundamentală, o problemă de structură a forței de muncă. Noi am crescut ca o economie cu forță de muncă low cost și, în același timp, să zicem, mediul calificat.
Ajungem sau creștem ca economie, ne-au crescut salariile, ne apropiem de mediile europene, dar în același timp nu vedem o creștere a calității forței de muncă sau mai clar: o creștere a numărului celor calificați și înalt calificați.
De aceea consider că, indiferent de toate discuțiile pe care le vedem în spațiul public, resursele de creștere ale economiei românești sunt epuizate din cauza forței de muncă.
-De ce s-a ajuns în această situație? Vorbiți aici despre faptul că nu există o forță de muncă suficient de calificată.
-Pentru că sistemul nostru de educație nu produce suficient oameni calificați.
„Nu asta înseamnă reformă în educație”
-Ar trebui companiile să investească mai mult în recalificarea angajaților?
-În primul rând, cred că eu nu sunt un susținător al statului sau nu sunt un etatist, dar statul ar trebui să creeze un cadru legal în care învățământul să devină performant.
Noi lucrăm după un sistem de învățământ cu o structură din anii ’60 și, de câte ori mai schimbăm câte un examen de capacitate sau de bacalaureat, spunem că facem reformă. Nu asta înseamnă reformă în educație.
Reformă înseamnă să adaptezi sistemul la nevoile societății din ziua de astăzi, iar sistemul nostru de educație nu răspunde. Avem un sistem extrem de polarizat, unde avem școlile de elită care produc tineri fantastici, de la care majoritatea pleacă în Occident să studieze mai departe, și avem grosul sistemului de educație care nu produce nimic.
Noi avem experiență pe partea aceasta, lucrăm în sistem dual la Cluj cu mai multe licee de aici și vedem, sunt foarte puțini copii care își doresc să se califice la locul de muncă și nici sistemul nu îi încurajează.
Ce le spun tinerilor în practică: „Avem nevoie ca voi să fiți serioși și să învățați”
– Și ce fac acei copii? Presupun că într-o clasă câți elevi sunt? 15-20?
– Între 20 și 30. Noi, de exemplu, a trebuit să punem presiune foarte mare și pe școală și pe copii și să condiționăm practica la noi în companie de derularea acesteia în mod serios. Nu veniți aici să primiți o hârtie, ci să învățați, să demonstrați că învățați și să absolviți un examen. Dacă nu sunteți pregătiți să vă asumați lucrul acesta, mai bine nu veniți.
Pentru că pentru noi este o resursă consumată, timpul pe care oamenii noștri îl consumă ca să vă învețe. În plus de asta, am creat și un post special pentru partea teoretică, de a-i învăța. Deci este un salariu plătit pentru partea aceasta și atunci noi nu ne jucăm. Avem nevoie ca voi să fiți serioși și să învățați.
-De ce doresc să obțină acea hârtie?
-Școlile vocaționale au în programă partea aceasta de practică pe care trebuie să o bifeze copiii ca să poată să-și dea atestatul de calificare. Mă gândesc, sau așa cum probabil se întâmplă, de multe ori se obține atestatul acela fără să ajungi să lucrezi în companie sau să faci practică serioasă sau chiar să dobândești acele calificări.
Fabrici la Cluj, Târgoviște și Sibiu
-Ați declarat recent pentru Ziarul Financiar că renunțați la stivuitoare și treceți pe roboți la manipularea mărfurilor în cadrul companiei pe care o conduceți, Rondocarton.
-Acum am să fac niște precizări pentru a înțelege un pic contextul procesului acesta. Acum noi avem trei fabrici în România. Prima, deschisă la Cluj în 1999, a doua, cea de la Târgoviște, deschisă în 2000. Și a treia fabrică, o investiție brownfield, unde am achiziționat în 2019 o altă fabrică, toate de ambalaje din carton și carton ondulat, la Sibiu.
Procesul acesta l-am început deja în urmă cu aproape 10 ani, cam din 2018, la fabrica din Cluj, unde deja de 4 ani tot ce înseamnă manipularea mărfii se face prin sistemul acesta de transport intern automatizat.
La Târgoviște începem acum primul pas între mașina principală de producție de plăci de carton și mașina de prelucrare, deci partea de depozit intermediar, după care vom continua în anii următori să automatizăm și procesul de preluare a ambalajelor finale de pe mașinile de prelucrare, ambalarea acestora și scoaterea lor în depozitul de produs finit.
Deci deja avem experiență pe procesul acesta de automatizare. A început la Cluj pentru că, așa cum este firesc, sau așa cum știm, piața muncii în Cluj are un salariu mediu mult mai ridicat decât cea din Dâmbovița și a fost o investiție necesară pentru a ține sub control costul de personal și pentru a crește productivitatea muncii.
Iar acum continuăm în mod firesc și la Târgoviște, din aceleași considerente. S-a mai completat lista aceasta de motive pentru care facem automatizare: prima dată este lipsa forței de muncă calificate pe piața din România și, în al doilea rând, creșterea accelerată a costului salarial din ultimii ani.
„Deci nu știau că la priză curge curent electric. Cam acesta e nivelul de la care pornim”
-Din experiența dumneavoastră, dintr-o clasă de elevi, de 30 de elevi, câți ar ajunge la angajare?
-Pot să vă dau un exemplu. Noi, în sistem dual, în primul an, pe care l-am început acum 3 sau 4 ani, pentru că anul acesta urmează să-și dea certificatul, am avut 3 copii, iar din acești 3 copii, unul îl vom angaja la sfârșitul studiilor ca șef de mașină la noi în fabrică, iar al doilea se gândește. Al doilea provine dintr-o familie unde tatăl trăiește în Marea Britanie, mama în România și nu știe încă sigur dacă va pleca sau nu.
Dar sunt copii care, deși sunt la profil electrotehnic, îi studiam în clasa a noua, nu știau ce e curentul electric. Deci nu știau că la priză curge curent electric. Cam acesta e nivelul de la care pornim.
Este anecdotic, probabil ni s-a întâmplat nouă, probabil toți ceilalți știu la perfecție ce e curentul, dar nouă ni s-a întâmplat. Ca din 3 copii să trebuiască să facem cu ei lecții din acestea, adică să nu începem să-i învățăm tehnologie. Prima dată trebuie să învățăm bazele, fizică, matematică și așa mai departe.
„Fabrica din Cluj e la același nivel de productivitate cu cele din Austria”
-Având în vedere această situație, există activități în fabrică care acum sunt făcute de oameni, dar care peste 10 ani ar putea fi realizate integral de către roboți?
-Da, cu siguranță. De aia spun, Târgoviște este la începutul proiectului. Clujul are proiectul deja încheiat și a pornit de la aproape 180 de oameni productivi, deci direcți.
Acum este la sub 120 de oameni direcți, productivi, iar outputul fabricii, deci producția fabricii în timpul acesta, în anii aceștia, a crescut cam cu 20%. Ne-ar fi plăcut și am fi putut crește mai mult.
Acum piața nu e de așa natură încât să poți crește mai mult, dar productivitatea muncii a crescut simțitor. De altfel, fabrica din Cluj este la același nivel de productivitate cu cele din Austria, ale grupului.
„Toate revoluțiile industriale sau tehnologice nu au dus la scăderea nevoii de muncă umană, ci la creșterea ei”
-Roboții care au în spate AI vor elimina în principal munca necalificată, dar pe măsură ce tehnologia evoluează, există posibilitatea ca aceasta să înlocuiască și angajații calificați, tehnicieni sau chiar ingineri?
-Există, sigur. Acum, dacă vedem evoluția inteligenței artificiale din ultimii ani, sigur că există. Dar, din punctul meu de vedere, este o frică pe care noi o avem, care nu este fundamentată.
Pentru că, dacă ne uităm la istoria economică, toate revoluțiile industriale sau tehnologice, să fim corecți, nu au dus la scăderea nevoii de muncă umană, ci la creșterea ei. E adevărat că se schimbă joburile, adică dacă înainte aveai birouri de 50-60 de dactilografe, după anii ’60 sau și mai tare după anii ’90, a dispărut poziția aceasta din nomenclator, dar au fost create multe altele.
Sunt convins că la fel se va întâmpla și acum. Inteligența artificială este ceea ce se numește în economie forță creatoare distructivă. Prima dată se distrug joburile prezente, dar se creează multe altele noi.
-De exemplu, ce joburi noi s-ar crea?
-Inteligența artificială este un instrument, un tool. Ca să-l folosești, așa cum trebuie să primești informațiile corecte, relevante, trebuie să ai un om care să-l manipuleze.
Partea de setare a comenzilor se face de om și este puțin probabil ca într-un viitor previzibil să se poată face de către roboți.
„Ai nevoie de un om care să înțeleagă complexitatea și să se adapteze la ea”
-Credeți că se va ajunge în situația în care oamenii să nu mai lucreze efectiv în producție, ci doar să-și prevadă roboții și sistemele automatizate?
-Sunt procese care se pot automatiza, la nivelul tehnologic de astăzi sunt altele care nu. De exemplu, pe liniile de producție, partea de manipulare a mărfii se automatizează, partea de operare a mașinilor și partea de setare a comenzilor se face de om și este puțin probabil ca într-un viitor previzibil să se poată face de roboți sau de o inteligență artificială.
Din simplul motiv că este nevoie de o adaptabilitate foarte mare și de o înțelegere foarte bună a întregului proces de către om, pentru că fiecare comandă este unică, iar materialul, hârtia cu care lucrăm noi, este un material viu și de fiecare dată va avea alți parametri când intră în producție.
Ai nevoie de un om care să înțeleagă complexitatea și să se adapteze la ea. Este puțin probabil ca un robot să poată face lucrul acesta în viitorul previzibil.
De ce funcție nu mai ai nevoie
-Unde este limita automatizării? De la ce nivel se poate spune că o fabrică devine prea dependentă de tehnologie și prea vulnerabilă la o pană informatică, la un atac cibernetic sau la o defecțiune?
-Limita aceasta se împinge tot timpul. Acum, sigur, sunt procesele, sunt rutinele de lucru, operațiunile repetitive care se pot și se automatizează tot mai mult.
Adică nu mai ai nevoie de o funcție a unui om care să-ți spună toată ziua să facă timp de 8 ore aceeași operație, aceeași operațiune, fără să gândească, doar să execute mecanic o operație.
Lucrurile acestea, sigur, se pot automatiza fără probleme. Unde este nevoie deja de decizia omului, de interpretarea lui a factorilor externi, a mediului și de adaptare, este o limită care, sigur, se împinge încet, încet, încet.
Dar nu cred că va fi o revoluție, ci o evoluție, unde robotul va prelua din ce în ce mai mult pe măsură ce și el va evolua.
-Poate inteligența artificială să reducă numărul de angajați din zona administrativă, nu doar pe cei din producție?
-Probabil că există domenii unde se întâmplă lucrul acesta, vedem deja tot ce înseamnă, nu știu, servicii financiare sau partea de call center.
Dar în industria noastră, în industria prelucrătoare, noi deocamdată nu vedem lucrul acesta și nu vedem lucrul acesta din simplul motiv că procesele noastre nu sunt atât de standardizate, bazele noastre de date nu sunt atât de complete și ușor gestionabile de către un agent și probabil că va mai dura.
Adică noi nu suntem frontiera, suntem undeva acolo, mai industriile clasice, plictisitoare, nu suntem vârful de tehnologie din punctul acesta de vedere.
Directorul: Este nevoie de bază de științe, dar și de gândire critică și de comunicare
-Vorbeați despre slaba calificare. Ce competențe ar trebui să aibă un tânăr care intră astăzi într-o fabrică dacă peste 10 ani vrea să fie mai relevant profesional?
-În primul rând, trebuie să aibă dorința de a învăța, de a se perfecționa continuu și gândirea critică. Lucruri pe care sistemul nostru de învățământ nu le încurajează, dar chiar le descurajează.
După care, tot restul, sigur, acum un bagaj fundamental de cunoștințe este absolut necesar. Acum să înțelegi, să ai un nivel basic sau mediu de înțelegere a matematicii, fizicii, a științelor exacte, dar și skill-uri de comunicare.
Vedem la tineri că sunt extrem de inteligenți. Dar nu vedem interesul pentru a se dezvolta și pentru a căpăta skill-uri noi și nu vedem foarte multă gândire critică. Adică își doresc să primească răspunsurile de-a gata. Nu au răbdarea să le caute.
-La ce ar folosi gândirea critică mai dezvoltată pentru a lucra într-o fabrică?
-Exact ce spuneam, toate muncile repetitive vor fi făcute în viitor de roboți, ceea ce vor face oamenii, vor trebui să ia decizii pentru roboți, pentru că se interpreteze mediul și să ia deciziile corecte, astfel încât roboții aceia să producă maxim cât se poate de eficient task-urile pe care le au.
Pentru acest lucru este nevoie de gândire critică, să înțelegi mediul, să judeci lucrurile corect și să iei deciziile bune în timp real.
Statul nu poate doar să consume resurse, trebuie să creeze condițiile pentru ca resursele să crească
-Ce credeți că ar fi util să facă statul?
– Statul, în primul rând, ar trebui să-și schimbe rolul și de la stilul acesta în care așteptarea este ca economia să producă niște resurse pe care ei să le consume la un moment dat.
Ar trebui să se gândească ce avem noi de făcut, cum ar trebui să structurăm instituțiile pe care le avem astfel încât ele să își aducă aportul la creșterea economică. Lucrul acesta nu se întâmplă acum.
La fel și în sistemul de învățământ. Nu elevul este în centrul preocupărilor, deși declarativ sigur că tot timpul asta e primul lucru, dar pe urmă vedem că de fapt nu se întâmplă lucrul acesta, ar trebui să pună elevul în centrul preocupărilor.
De aici pornim, avem o grămadă de școli unde ratele de absolvire nu pot fi luate în seamă. În loc să privim problema, tot încercăm să o ascundem și avem o programă care nu este adaptată la nevoile vieții muncii.
În momentul de față ajungem la un nivel, nu știu, la matematică, la fizică, extrem de înalt cu cei 1-2-3% care sunt copii de elită, dar baza nu cunoaște funcții de bază ale matematicii care ar fi mult mai folositoare în viața de zi cu zi.
La fel dacă discutăm fizică, la fel dacă discutăm limba română în toate domeniile.
Nevoia de focusare a învățământului românesc
În loc să simplificăm și să ne asigurăm că fundamentul este extrem de solid și copiii pleacă din școală cu un bagaj mai mic de cunoștințe, dar extrem de solid și pe care îl stăpânesc cu adevărat, noi ce facem? Noi punem accentul pe un volum care ne duce fie la o epuizare, fie ca doar foarte puțin să poată să țină pasul cu sistemul acesta.
Deci până nu simplificăm și până nu devenim mult mai concentrați pe cum ar trebui să iasă profilul copilului mediu care iese din școala românească, până atunci nu se vor întâmpla.
De aceea spun, schimbările la noi deocamdată sunt lipsite de substanță, sunt doar schimbări de suprafață. Și la asta mă gândesc când spun că statul are obligația nu doar de consuma resurse din societate, ci și de a le crea.