„De ce George Simion, liderul partidului AUR din România, continuă să se bucure de privilegiul unei vize pentru SUA, în ciuda unui parcurs politic care a generat în mod repetat îngrijorări în rândul istoricilor, organizațiilor evreiești și observatorilor democrației?”, scriu, într-un articol de opinie publicat de Jerusalem Post, foştii ambasadori ai SUA în România Adrian Zuckerman şi Mark Gitenstein, alături de fostul ambasador al SUA în Belgia, Ronald Gidwitz, și de fostul guvernator al statului Virginia, James S. Gilmore III.
„Cât valorează memoria Holocaustului? Mai puțin decât o viză americană pentru George Simion?” – acesta este titlul unui text critic despre George Simion, semnat de foştii oficiali americani şi de jurnalistul român Sabin Gherman.
Ei cer Statelor Unite să reanalizeze dacă liderul AUR mai poate beneficia de viză americană, trecând în revistă mai multe episoade din activitatea politică a acestuia. Textul a fost publicat de cel mai vechi cotidian în limba engleză din Israel, The Jerusalem Post.
Autorii susţin că George Simion a avut poziţii favorabile Kremlinului, s-a opus desfăşurării militare americane în Românie sau măsurilor împotriva dronelor ruseşti. Ei mai arată şi că George Simion are interdicţie de intrare în Republica Moldova şi Ucraina şi menţionează şi unele controverse legate de membrii AUR, care au elogiat figuri ale Mişcării Legionare.
O parte consistentă a textului aminteşte şi de sprijinul pe care George Simion i l-a acordat lui Călin Georgescu, în cazul căruia sunt subliniate declaraţiile de elogiere a lui Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu, afirmaţii antisemite şi atacuri la adresa lui Donald Trump şi JD Vance. Astfel, autorii spun că SUA ar trebui să judece aceste fapte în raport cu politica americană de combatere a antisemitismului.
„A evitat în mod repetat condamnarea clară a agresiunii ruse împotriva Ucrainei”
„Este o întrebare despre dacă Statele Unite ar trebui să acorde privilegiul intrării unor persoane al căror comportament, discurs și ale căror asocieri politice par fundamental incompatibile cu valorile americane”, scriu autorii în articolul de opinie din The Jerusalem Post. Ei afirmă că, în ciuda încercărilor liderului politic român de a se poziţiona drept un aliat al administraţiei americane, el este incompatibil cu valorile SUA: „Simion a depus eforturi intense pentru a se prezenta drept pro-american și aliniat mișcării MAGA. Totuși, multe dintre pozițiile sale sugerează contrariul”.
Pentru a-şi susţine opinia, ei arată că George Simion „a evitat în mod repetat condamnarea clară a agresiunii ruse împotriva Ucrainei și a crimelor documentate ale Rusiei împotriva civililor, inclusiv transferul forțat al copiilor ucraineni”. Semnatarii articolului mai amintesc că „AUR s-a opus desfășurării temporare în România a unor mijloace militare americane” şi măsurilor care ar fi permis autorităţilor române să intercepteze drone ruseşti care încalcă spaţiul aerian al României. Aceştia mai fac referire și la declaraţia fostului ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, care a susținut public că Simion servește interesele Rusiei.
„Şi mai îngrijorător”: una dintre cele mai controversate evoluţii din politica românească
„Aceste fapte ridică o întrebare directă: ce anume este pro-american în a te opune desfășurărilor militare americane, în a te împotrivi măsurilor împotriva incursiunilor rusești și în a promova în mod repetat poziții care se aliniază intereselor Kremlinului? Îngrijorările depășesc politica externă”, menționează articolul din The Jerusalem Post.
Autorii susţin că „şi mai îngrijorător este sprijinul neîngrădit și continuu al lui Simion pentru ca Călin Georgescu să ocupe o funcție de rang înalt în guvernul României, precum cea de președinte sau prim-ministru”. Alianţa dintre cei doi este prezentată drept „una dintre cele mai controversate evoluții din politica românească”, iar autorii exemplifică mai multe poziţionări publice al lui Georgescu, pe care le consideră reprobabile: l-a elogiat pe Ion Antonescu, i-a celebrat public pe Corneliu Zelea Codreanu și Garda de Fier, a declarat că a părăsit Clubul de la Roma pentru a evita să fie „iudaizat”, a fost acuzat de justiţia din România de „infracțiuni legate de promovarea ideologiei fasciste, activitate antisemită”, a respins tentativa de asasinare a lui Donald Trump drept o „cascadorie de PR de la Hollywood”, a susținut că Trump „nu mai este ce era”, prezentându-l pe liderul american drept slăbit din punct de vedere politic, s-a referit la JD Vance drept „un virus” în politica globală.
„SUA ar trebui să reanalizeze dacă Simion ar trebui să beneficieze de privilegiul unei vize”
„Controversa din jurul lui Simion se concentrează pe discrepanța dintre declarațiile sale publice ocazionale împotriva antisemitismului și sprijinul său neclintit pentru Georgescu”, mai scrie în textul din The Jerusalem Post. „Oricare dintre incidente, luat separat, poate fi dezbătut. Tiparul cumulativ este mult mai greu de respins”, continuă textul.
Astfel, autorii susţin că „întrebările din jurul lui George Simion, AUR, asocierilor lor politice și pozițiilor lor repetate împotriva unor interese strategice americane esențiale merită o examinare serioasă”. Ei arată faptul că SUA au petrecut generaţii întregi susţinând că antisemitismul nu trebuie niciodată scuzat, normalizat sau ignorat.
„Atunci când cea mai mare tragedie provocată de om din istoria modernă devine negociabilă, nu punem în pericol doar trecutul. Punem în pericol viitorul. De aceea, Statele Unite ar trebui să reanalizeze cu atenție dacă parcursul lui George Simion – și parcursul mișcării pe care o conduce – este compatibil cu valorile pe care America încearcă să le apere și dacă el ar trebui să beneficieze de privilegiul unei vize pentru SUA”, este concluzia articolului.
Cine sunt autori?
Adrian Zuckerman a fost ambasador al Statelor Unite în România, funcție pe care a ocupat-o între 2019 și 2021, în primul mandat al lui Donald Trump. Născut la București, este avocat american și, din 2025, președinte al organizației Alianta, dedicată relațiilor dintre SUA și România.
Mark Gitenstein a fost ambasador al Statelor Unite la Uniunea Europeană, funcție pe care a ocupat-o între 2022 și 2025, în administrația Joe Biden. Anterior, a fost ambasador al SUA în România între 2009 și 2012 și a lucrat timp de 17 ani în Senatul american, inclusiv pentru Joe Biden.
Ronald Gidwitz a fost ambasador al SUA în Belgia (2018-2021) și reprezentant interimar al Statelor Unite la Uniunea Europeană (2020-2021). este om de afaceri și, în prezent, Executive Chairman al Riverbend Industries.
James S. Gilmore III a fost guvernator al statului Virginia, funcție pe care a deținut-o între 1998 și 2002. A fost ulterior ambasador și reprezentant permanent al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în timpul primei administrații Trump.
Sabin Gherman este jurnalist și publicist român.

