22.9 C
Bucharest
Wednesday, June 18, 2025

Volodimir Zelenski a vorbit la telefon cu Papa Leon al XIV-lea. Mesajul președintelui ucrainean

„A fost prima noastră conversaţie şi a fost foarte călduroasă şi constructivă”, a scris Zelenski pe conturile sale de pe rețele sociale.

Aflat la conducerea unei țări cu milioane de credincioși greco-catolici, Zelenski i-a „mulţumit Sanctităţii Sale pentru susţinerea Ucrainei şi a întregului nostru popor”.

Papa Leon al XIV-lea, informat despre propunerea americano-europeană de armistițiu

„L-am informat cu privire la acordul dintre Ucraina și partenerii noștri conform căruia o încetare a focului completă și necondiționată de cel puțin 30 de zile trebuia să înceapă astăzi și am confirmat, de asemenea, disponibilitatea noastră pentru negocieri ulterioare în orice format și, în special, pentru negocieri directe”, a precizat președintele ucrainean după prima discuție la telefon cunoscută a Papei Leon al XIV-lea cu un lider străin.

„Ucraina vrea să pună capăt acestui război și face tot posibilul pentru aceasta. Așteptăm ca Rusia să ia măsuri corespunzătoare”, a adăugat Zelenski.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

Recomandări

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

Papa Leon al XIV-lea a cerut în primul său mesaj duminical de la balconul Bazilicii Sfântul Petru „o pace autentică, dreaptă şi durabilă” în Ucraina, sugerând o susţinere mai largă a ucrainenilor de către Vatican decât în timpul pontificatului predecesorului său, Papa Francisc.

Apel la noul Papă să ajute la repatrierea copiilor răpiți și deportați în Rusia

Zelenski a subliniat că a discutat cu noul lider al Bisericii Catolice despre „situaţia a mii de copii ucraineni deportaţi de Rusia” după lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis acum doi ani un mandat de arestare pe numele liderului rus Vladimir Putin pentru această crimă de zăboi.

„Ucraina contează pe ajutorul Vaticanului în vederea repatrierii lor”, a transmis Zelenski.

Poziţia Papei leon al XIV-lea cu privire la invazia rusă din Ucraina este analizată îndeaproape, după ce Papa Francisc a evitat să desemneze răspicat Rusia ca agresor.

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii

Unica.ro

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii

Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate

Viva.ro

Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate

Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”

Libertateapentrufemei.ro

Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”

Supercalculatoarele confirmă scenariul de care se teme Elon Musk. Data estimativă la care pe Terra va fi imposibil de locuit

Adevarul.ro

Supercalculatoarele confirmă scenariul de care se teme Elon Musk. Data estimativă la care pe Terra va fi imposibil de locuit

Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”

Elle.ro

Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”

Ce frumos! S-au căsătorit! Au organizat totul în mare, mare secret și abia acum s-a aflat totul! Primele imagini fac înconjurul internetului! Felicitări, dragilor!

Unica.ro

Ce frumos! S-au căsătorit! Au organizat totul în mare, mare secret și abia acum s-a aflat totul! Primele imagini fac înconjurul internetului! Felicitări, dragilor!

Cum a reuşit un francez stabilit în România, prins beat criţă la volan, să scape nepedepsit. Bărbatul avea o alcoolemie record

Observatornews.ro

Cum a reuşit un francez stabilit în România, prins beat criţă la volan, să scape nepedepsit. Bărbatul avea o alcoolemie record

Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni

HOROSCOP

Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni



Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img