Conform cercetărilor realizate de SPCK Group, o editură creștină, cererea pentru cărți religioase este în creștere. În 2025, vânzările au crescut cu 11%, față de 6% în 2024, relatează The Guardian.
Aude Pasquier, director de vânzări la librăria Church House de lângă Westminster Abbey, confirmă că tot mai mulți tineri caută să descopere Biblia, chiar dacă nu au avut o educație religioasă de bază.
„Am observat o creștere a numărului de persoane care citesc Biblia de la zero. Nu au primit o educație religioasă de la părinți sau școală. Este clar că tinerii caută o formă de spiritualitate, vor să înțeleagă lumea și pe ei înșiși mai bine”, a declarat Aude Pasquier.
Steve Barnet, proprietarul librăriei St Andrews din Buckinghamshire, observă o categorie nouă de clienți: tinerii bărbați. Acesta pune interesul lor pe seama influenței unor personalități online, precum Jordan Peterson.
„Peterson nu este creștin, dar prin intermediul său, mulți oameni pornesc într-o călătorie spirituală. Cred că a deveni creștin și a merge la biserică este un lucru bun”, spune Barnet.
Sam Richardson, CEO al SPCK Group, subliniază faptul că rețelele de socializare joacă un rol esențial în popularizarea creștinismului.
„Există multe moduri prin care oamenii pot observa călătoriile spirituale ale altora într-un mod mult mai personal decât acum 20 de ani, când trebuia să mergi la biserică pentru a auzi predica cuiva”.
Conform unui raport publicat de Bible Society în aprilie 2025, numărul persoanelor care frecventează bisericile din Anglia și Țara Galilor a crescut cu 50% din 2018. Tinerii conduc acest val de schimbare: procentul celor cu vârsta între 18 și 24 de ani care merg la biserică lunar a crescut de la 4% în 2018 la 16% în 2024.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO




