29 C
Bucharest
Sunday, June 16, 2024

Radu Mihaiu depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2. „Se vede cu ochiul liber cum se încearcă fraudarea alegerilor”

„Am crezut că situația de la Sectorul 2 se poate închide civilizat, dar deja abuzurile sunt de nepermis. Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu și instigare la fals în acte publice. Legea nu poate fi călcată în picioare din interese politice! Nu se poate trece cu forța peste comisia din secție care declară în scris că rezultatul este viciat flagrant”, a scris Radu Mihaiu, pe pagina sa de Facebook.

Actualul edil de la Sectorul 2 mai spune că „se vede cu ochiul liber cum este încercată fraudarea alegerilor de la Sectorul 2” şi adaugă că va extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot este îndoielnic, „cu buletine preștampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe președinții nedormiți”.

„Iar cel mai grav, pe secțiile închise (multe forțat), există 504 voturi exprimate care nu se regăsesc nicăieri. Repet, ca să fie clar, 504 oameni au votat, dar opțiunea lor nu apare de niciun fel”, a mai scris edilul.

Mai devreme, tot pe Facebook, Radu Mihaiu a susținut că la una dintre secţii s-a făcut o eroare ce poate fi rezolvată prin renumărarea voturilor şi a solicitat Biroului Electoral Central să intervină în acest caz.

REPORTAJ Alegeri 2024 | Poliție, jandarmi și o bunică speriată de propria nepoată la Belciugatele: „M-a făcut în tot felul că am urcat în mașina primarului!”

Recomandări

REPORTAJ Alegeri 2024 | Poliție, jandarmi și o bunică speriată de propria nepoată la Belciugatele: „M-a făcut în tot felul că am urcat în mașina primarului!”

Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat la Sectorul 2, a obținut 42,63% din voturi, în vreme ce Rareş Hopincă, candidatul Alianţei electorale PSD – PNL, a câștigat alegerile cu 43,27%, conform datelor centralizate.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Femeia găsită moartă în Oradea era băgată într-un geamantan. Polițiștii au mai făcut apoi o descoperire șocantă

Știrileprotv.ro

Femeia găsită moartă în Oradea era băgată într-un geamantan. Polițiștii au mai făcut apoi o descoperire șocantă

Viva.ro

Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: “Este doar…”

VIDEO Răzvan Simion, nuntă la etajul 25, cu decor și priveliște de vis: sute de lumânări, sute de hortensii albe, arii de operă live. Imagini de la petrecere

Libertateapentrufemei.ro

VIDEO Răzvan Simion, nuntă la etajul 25, cu decor și priveliște de vis: sute de lumânări, sute de hortensii albe, arii de operă live. Imagini de la petrecere

Cu cine a votat Mircea Badea. Prezentatorul de la Antena 3 a recunoscut totul

FANATIK.RO

Cu cine a votat Mircea Badea. Prezentatorul de la Antena 3 a recunoscut totul

Nici covrigul nu mai e ce-a fost: un „bavarez” în Germania costă cât un „Grigorescu”!

GSP.RO

Nici covrigul nu mai e ce-a fost: un „bavarez” în Germania costă cât un „Grigorescu”!

Bucurii pentru Lei, greutăți pentru Balanțe! Minerva a spus ce se întâmplă cu zodiile până duminică

FANATIK.RO

Bucurii pentru Lei, greutăți pentru Balanțe! Minerva a spus ce se întâmplă cu zodiile până duminică

Cum s-au îmbrăcat vedetele la nunta lui Pepe. Mirela Vaida, Oana Roman, Cătălin Măruță și alte nume celebre s-au întrecut în ținute spectaculoase / Foto

Unica.ro

Cum s-au îmbrăcat vedetele la nunta lui Pepe. Mirela Vaida, Oana Roman, Cătălin Măruță și alte nume celebre s-au întrecut în ținute spectaculoase / Foto

„Tu erai tatăl Cooperativei!” Mircea Lucescu, desfiinţat de Mircea Sandu după ce a spus că Oţelul şi Urziceni au luat titlul fraudulos

Orangesport.ro

„Tu erai tatăl Cooperativei!” Mircea Lucescu, desfiinţat de Mircea Sandu după ce a spus că Oţelul şi Urziceni au luat titlul fraudulos

Mai bine de jumătate de ţară intră în câteva ore sub avertizare de furtuni. Ploi, grindină şi vijelii până la noapte

Observatornews.ro

Mai bine de jumătate de ţară intră în câteva ore sub avertizare de furtuni. Ploi, grindină şi vijelii până la noapte

Horoscop 11 iunie 2024. Gemenii au parte de un moment foarte bun pentru a progresa pe mai multe planuri, mai ales în proiectele personale

HOROSCOP

Horoscop 11 iunie 2024. Gemenii au parte de un moment foarte bun pentru a progresa pe mai multe planuri, mai ales în proiectele personale

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img