-5.3 C
Bucharest
Monday, January 12, 2026

Pericol ridicat de avalanşă în Masivul Vâlcan: s-au format cornişe de zăpadă înalte de peste 2,5 metri

„În zona de creastă, la peste 1.600 de metri, este un risc crescut de avalanşă. În aceste zone, zăpada adusă de vânt a format cornişe de 2,5 sau chiar 3 metri, care favorizează declanşarea avalanşelor. De aceea, le recomandăm turiştilor să nu părăsească zonele schiabile amenajate din staţiune”, a declarat şeful Salvamont Lupeni – Straja, George Resiga.

Marţi, în staţiunea Straja se aflau peste 2.500 de turişti, iar salvamontiştii se aşteaptă ca numărul acestora să crească, dacă vremea se îndreaptă.

În prezent, în staţiune sunt deschise pârtiile Sfântu Gheorghe, Platoul Soarelui, Constantinescu şi Mutu, iar stratul de zăpadă din zona schiabilă amenajată depăşeşte 40 de centimetri.

În afara pârtiilor, grosimea stratului de zăpadă ajunge la 60 – 70 de centimetri, au transmis reprezentanții Salvamont Lupeni.

O avalanșă de mari dimensiuni a fost declanșată accidental vineri, 2 ianuarie 2026, de doi schiori în zona Bâlea Lac din Munții Făgăraș. Conform Salvamont Sibiu, cei doi au reușit să se retragă fără să fie afectați de masa de zăpadă.

Două persoane și-au pierdut viața, iar mai multe au fost rănite după o serie de avalanșe produse vineri, 2 ianuarie, în Alpii italieni. Echipele de salvare au anunțat că vânturile puternice au îngreunat intervențiile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img