Elevii singurului liceu din Olt care are și profil pedagogic reușesc să urce an de an pe podium în cadrul unei confruntări mai puțin cunoscute. În 2026 s-au întors din nou de la Olimpiada Animatorilor cu premii.
Cele două echipaje din Olt s-au întors cu un premiu 2 și o mențiune FOTO: FB/Marlen Donciu
Olimpiada Națională a Animatorilor este competiția care îi transformă pe elevi în actori, activiști, educatori, parteneri, buni colegi, manageri și încă multe altele. Elevii se pregătesc un an întreg pentru a-și demonstra calitățile în 10 minute pe care le au la dispoziție să-și expună ideea și să convingă juriul de specialitate. Este un concurs despre care numele nu spune totul. „Suntem animatori, nu animatoare”, spune Adina Gruia, unul dintre profesorii care au coordonat cele două echipe ale Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” din Slatina distinse în acest an cu premii.
Olimpiada Animatorilor, care se adresează elevilor din liceele pedagogice, se desfășoară an de an la Liceul Teoretic „Marin Preda” Odorheiu Secuiesc, în județul Harghita.
Sloganul este „Să ştii, să ştii să faci, să ştii să fii!”, obiectivul urmărit fiind acela de a-i încuraja pe elevi să se implice în activitățile de timp liber, specifice animației socioeducative. Juriul evaluează competenţele, atitudinile și comportamentele elevilor, dobândite atât în context formal cât și nonformal, din domenii precum animație socioeducativă, educație media, științe ale educației, literație și comunicare.
Pentru a ajunge la faza națională elevii trec printr-o etapă județeană (în cazul elevilor de la „Nicolae Titulescu” Slatina, singurul care are în oferta școlară specializări de la profilul pedagogic, competiția s-a dat între mai multe echipaje din școală), iar cei mai buni se califică la națională.
Competiția include două secțiuni – „Dezvoltare personală – pedagogie” și „Proiecte de divertisment – psihologie” – și se desfășoară pe două niveluri. Nivelul 1 este adresat elevilor din clasele a IX-a și a X-a, iar nivelul 2 – elevilor din clasele a XI-a și a XII-a.
Sunt puse în joc locurile I, II și III pentru fiecare secțiune și nivel în parte și se acordă de asemenea mențiuni și titluri de excelență.
Specializarea „Instructor-animator”, întâlnită în anii trecuți în oferta liceelor pedagogice, a fost între timp redenumită și se regăsește astăzi sub titulatura „Pedagogia educației non-formale”. La Olimpiada Animatorilor merg în schimb elevii de la pedagogic indiferent de specializare, fiind o competiție care le pune calitățile în valoare într-un mod aparte.
Nu doar concursul în sine, ci întreaga experiență are beneficii nebănuite pentru elevi. Sunt cazați în căminul unei școli-gazdă, stau câte trei-patru în cameră, în condiții modeste dar „mai mult decât decente” după cum apreciază prof. Adina Gruia, baia este comună. Pentru mulți elevi este o experiență care îi pune la încercare, adaugă profesoara.
Elevii Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina s-au întors cu premiul al II-lea la secțiunea „Divertisment” – nivelul 1 și cu mențiune la categoria „Dezvoltare personală” – nivel 2. În istoria liceului premiile câștigate în cadrul acestei olimpiade sunt normalitate.
Cu ce au cucerit juriul
Elevii care au concurat la categoria „Divertisment”, câștigând locul 2, au prezentat juriului și colegilor un serial de film conceput cap-coadă de ei: Charlie’s Mood. Colegii mai mari au gândit și au dezvoltat un proiect amplu de voluntariat, desfășurând aproape un an întreg activități diverse. Cu cât proiectul este mai amplu, cu atât devine mai provocator să-l prezinți și să-l și joci în 10 minute, explică Adina Gruia.
„Se prezintă și se joacă în același timp. Ei trebuie să-și prezinte abilitățile de animatori pe care le au cadrele didactice, adică de a face lucrurile altfel”, detaliază prof. Gruia.
„Sunt cei care coordonează activitățile. Ei fac să se întâmple lucrurile așa cum trebuie și așa cum își doresc ei, într-o ordine logică a acțiunii”, completează Gruia.
În cadrul olimpiadei, fiecare echipaj (format din trei membri) transmite juriului un proiect în formă scrisă, pe care în 10 minute trebuie să-l și prezinte pe scenă. „Ei încep să-și prezintă proiectul fie printr-un dans, fie printr-un joc, fie prin altceva. Practic trebuie să urmeze toate etapele unei lecții. Captarea atenției – trebuie să captezi întâi atenția și abia apoi să vii să povestești: ce ai făcut, cum ai făcut, de ce ai fãcut, ce-a fost acolo, ce-ai făcut bine, care sunt obiectivele, de ce ți-ai propus asta, care a fost scopul. Este un proiect pus pe hârtie pe care noi îl trimitem comisiei, îl analizează și apoi ei vin și-l prezintă, într-o formă ludică”, a detaliat profesoara.
Elevii de clasa a IX-a au fost singurul echipaj aflat în primul an de liceu FOTO: FB/Marlen Donciu
Pentru că în școală a fost o concurență acerbă pentru stabilirea echipajelor care să reprezinte județul la nivel național, intrând în cursă 11 echipaje, din anul școlar următor va funcționa la „Nicolae Titulescu” Slatina un club al animatorilor. „Ei își gândesc proiectele din momentul în care află de olimpiadă. Cele mari, de exemplu, au avut ideea cu
Printre beneficiarii elevelor care au gândit proiectul de voluntariat s-au numărat mame minore, bătrâni instituționalizați, copii din familii defavorizate care merg într-un centru de zi și mulți alți beneficiari. Cele mai multe activități le-au desfășurat în vacanțe. Elementele definitorii fiecărei activități au fost strânse într-un portofoliu pe care l-au prezentat în cele din urmă juriului.
Proiectul IMPACTICKLE s-a derulat de-a lungul întregului an școlar FOTO: FB/Marlen Donciu
Echipajul care și-a înscris proiectul la categoria „Divertisment” a gândit activități în care au ajuns să fie implicați inclusiv oameni pe stradă. „Cei mici au avut activități de divertisment. Au ieșit de exemplu pe stradă cu o ramă cu Chaplin și toată lumea și-a făcut poze, au 300 de poze cu oameni care au vrut să pozeze. Au fost la clasele mici și au dansat, i-au determinat pe elevi să facă tot felul de activități care să aibă ca model pe Charlie Chaplin. Proiectul cu care mergi în concurs nu este o idee, este deja un proiect implementat. Fetele care au gândit proiectul de voluntariat au făcut parteneriate cu școlile, cu centrul de zi, cu toți partenerii. Nu vii și spui că ai desfășurat o activitate, ci justifici cu documente. (…) Ei au fost de toate, inclusiv antreprenori au fost, pentru că au făcut o activitate în care au solicitat donații și am dus 200 de pachete cu dulciuri pentru toți copiii de la Casa Sfântul Iosif, gazda noastră pe perioada olimpiadei. A fost ideea copiilor, au cumpărat pungile să fie toate la fel, să fie frumoase, le-au legat, le-au ordonat, le-am așezat. Sunt activități care pe ei îi dezvoltă”, a mai precizat Adina Gruia.
Locul 2 la prima participare
Ambele echipaje au fost coordonate de profesoarele Marilena Donciu, Adina Gruia și Monica Davidoiu. Cei mici, care au cucerit cu proiectul „Charlie’s mood”, sunt elevi în clasa a IX-a și au participat pentru prima dată la această olimpiadă. Amelia Ciobanu și Petru Solnițaru, doi dintre componenții echipei, cu care am și stat de vorbă, au mărturisit că la început le-a fost greu, foarte greu, pentru că nu înțelegeau despre ce e vorba.
„Dar ne-au luat fetele mai mari, cele de a XI-a, și au început să lucreze cu noi, ușor, ușor, ne-au arătat, ne-au explicat și tot făcând lucrul acesta am început să intrăm în rol”, au dezvăluit elevii. Au concurat în cadrul olimpiadei, la categoria „Divertisment”, alături alte șase echipaje, fiind singurii elevi de clasa a IX-a.
Colegele mai mari, Andra Ion și Mădălina Popa, membre ale echipajului de nivel 2, au avut concurență și mai mare, fiind 14 echipaje înscrise în competiția națională.
„Pentru noi a fost o experiență aparte, noi mergem acolo cu sufletul. Am concurat și anul trecut, la nivel 1, am luat locul 2 la etapa națională. Chiar ne bucurăm că am reușit să reprezentăm județul nostru”, au spus elevele.
Cu toții spun că până să ajungă elevi la profilul pedagogic nici măcar nu auziseră de o astfel de olimpiadă.
„Anul trecut când am concurat prima dată chiar nu știam concret despre ce este vorba, pentru că nu prea se spune pe nicăieri în ce constă. Știam doar că e o probă în care trebuie să dezvoltăm proiectul, că trebuie să facem mai multe activități, dar nu ne-a spus nimeni cum trebuie. Ne-a venit, practic, ideea. Este foarte diferită de o olimpiadă normală. Activitățile se fac pe parcursul a mai multe luni și este o adevărată implicare”, au mai spus elevele.
Pe perioada olimpiadei au fost și actori, și regizori, și scenariști, și profesori, și actori în proiectele altor colegi (una dintre probe presupune să te folosești de membrii altor echipaje pentru a-ți pune în practică ideea). Elevilor le este greu să aleagă ce le-a plăcut cel mai mult din întreaga experiență.
„Am plecat colegi și ne-am întros familie”, spun elevii FOTO: FB/Marlen Donciu
Se hotărăsc în cele din urmă și spun la unison: atmosfera cu totul. „Olimpiada cu totul este complet diferită, nu e aceeași formalitate ca la școală, ca la o olimpiadă de română, de matematică, să înveți, să scrii, să fii într-o sală două ore. Aici dai tot ce ai mai bun, în 10 minute, e drept. Și la proba de jocuri trebuie să organizezi echipele care îți sunt adversare. Adică este posibil și să fii încurcat”, au mai explicat elevii.
Pe juniori atmosfera din cadrul olimpiadei i-a surprins. Au mărturisit că se așteptau să întâlnească în competiție colegi mult mai răi, având în vedere că este un concurs. Au descoperit în schimb adevărați parteneri, chiar dacă atmosfera de competiție s-a păstrat în etapele în care nu s-a pus problema colaborării.
Elevii au vorbit și despre momentul în care au ales să dea admitere la Pedagogic. Unii au făcut-o convinși că vor să ajungă la catedră, alții doar pentru a experimenta, în drum spre o carieră în poliție, de exemplu. Astăzi cu toții sunt mult mai aproape de ideea că o carieră în învățământ li se potrivește.
Elevele de clasa a XI-a sunt bucuroase că au avut posibilitatea să se implice în activități de voluntariat încă din clasa a IX-a. „Am vrut să fie mai mult decât un proiect. Am vrut să fie dovadă că implicarea în acțiuni de voluntariat te schimbă și are puterea să schimbe lucruri. Ar fi greu să ne oprim la o activitate anume. Sentimentul ăla când te duci și ajuți pe cineva și vezi bucuria omului aceluia care constată că te-ai gândit la el e greu de comparat cu altceva”, au mai mărturisit elevele.
„Am plecat colegi și ne-am întros familie”, spun elevii FOTO: FB/Marlen Donciu
Deși au concurat la faza națională și în cadrul altor olimpiade (de Psihologie, de Pedagogie, de Religie, de Engleză, de Limba română), aceasta le-a rămas cel mai aproape de suflet și vor să repete, au mai precizat elevele de clasa a XI-a, dacă se poate, experiența și în ultimul an de liceu. Au fost săptămâni întregi în care au stat în școală de dimineața până seara, fără să simtă oboseala, „pentru că o făceam din suflet, din drag”. „Mi se pare că cel mai important a fost că n-am fost două echipaje, am fost un echipaj de șase. Am plecat de aici colegi și ne-am întors familie”, au rezumat elevii.
Membrii echipajului nivel 1: Amelia Ciobanu, Petru Solnițaru, Alexandra Geantă;
Membrii echipajului nivel 2: Andra Ion, Mădălina Popa, Natalia Vătăman;
Profesori coordonatori: Marilena Donciu, Adina Gruia, Monica Davidoiu.

