Bărbatul în vârstă de 74 de ani este cercetat în arest la domiciliu, pentru purtare abuzivă și tulburarea ordinii publice, iar copilul a fost internat la spitalul din Brașov unde primește îngrijiri medicale specialitate.
„E o plagă destul de adâncă, dar a fost reparat, suturat, evoluția e bună. Dar va mai rămâne câteva zile în observație,” a precizat medicul Marcel Albean, de la Spitalul de Copii Brașov.
Bărbatul cercetat că a agresat un minor locuiește în comuna Păulești, juddețul Prahova. La această adresă este și sediul firmei care administra parcul de distracții. Suspectul a recunoscut că e rudă cu proprietarul și asigura temporar paza în parcul de distracții.
Pensionarul a povestit că s-a enervat în momentul în care un grup de copii, din care făcea parte și victima, s-ar fi purtat nepoliticos cu el.
„Mi-a dat cu pietroaie în spate, m-a încuiat în rulotă, a aruncat cu pietre în mine, mi-a dat în spate și m-am enervat și nu mi-am mai dat seama ce fac. Era o secera micuță. l-am înțepat un pic în fund, nu a fost o mare crimă”, spune bărbatul.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO




