
Industria fotovoltaică din România primește o nouă lovitură: măsurile fiscal-bugetare anunțate de guvernul Bolojan amenință să blocheze investițiile și să lovească puternic segmentul rezidențial. Între finanțări suspendate, contracte amânate și facturi mai mari la electricitate, jucătorii din piață se așteaptă la un val de perturbări care vor afecta direct atât companiile, cât și consumatorii.
Sectorul rezidențial este cel mai expus pericolelor creșterii de prețuri
Industria fotovoltaică locală intră într-o perioadă cu potențiale dezechilibre majore, pe fondul noilor măsuri fiscal-bugetare anunțate de executiv, care vin să se suprapună cu blocajele persistente în programele de finanțare și cu reliberalizarea pieței de energie de la 1 iulie. Dan Tudose, fondator E-Acumulatori și advisor 4Envigo, atrage atenția că segmentul rezidențial va fi cel mai expus, iar efectele se vor vedea rapid în scăderea investițiilor, a cererii și a cash-flow-ului pentru firmele implicate.
„Măsurile fiscal-bugetare anunțate de guvernul Bolojan vor avea un impact major asupra industriei fotovoltaice din România, în special pe segmentul rezidențial. Pe de o parte, blocarea programului Casa Verde Fotovoltaice, amânarea semnării contractelor aferente RePowerEU, PNRR, scăderea puterii de cumpărare a beneficiarilor finali, iar pe de altă parte creșterea prețurilor la energia electrică de la 1 iulie 2025. Ne pregătim de perturbări majore în segmentul rezidențial, cu impact asupra vânzărilor și încasărilor”, a declarat antreprenorul pentru Termene.ro.
Situația stă diferit în sectorul industrial
Sectorul industrial pariază pe soare și stocare: interesul pentru sisteme fotovoltaice și baterii crește accelerat, pe fondul trendurilor internaționale de instalări record. Potrivit antreprenorului, soluțiile combinate de producție și stocare rămân o ancoră solidă pentru businessuri, amortizând costurile cu energia în mai puțin de patru ani și reducând presiunea prețurilor în piață.




