-6.4 C
Bucharest
Tuesday, January 13, 2026

Mesajul de 18 secunde înainte de moartea fiicei lui Tommy Lee Jones: ce a declanșat alerta Cod 3

Apel de urgență: „Cod 3”

Înregistrarea audio a fost publicată de publicația TMZ, la o zi după deces. Este vorba despre comunicarea dintre centrul de urgență și echipajele de intervenție.

Salvatorii sunt trimiși cu „Cod 3”, ceea ce înseamnă urgență maximă, pericol imediat pentru viață. În mesaj apare mențiunea unei „supradoze cu decolorare”, termen medical care face referire la lipsa oxigenului în organism.

Potrivit explicațiilor medicale citate de presa americană, în astfel de cazuri respirația devine extrem de superficială sau se oprește complet, iar pielea, buzele și unghiile pot căpăta o nuanță albăstruie, fenomen numit cianoză.

Găsită inconștientă într-un hotel de lux

Victoria Jones a fost găsită inconștientă pe 1 ianuarie, în jurul orei 2:50, la etajul 14 al hotelului Fairmont San Francisco. Un alt oaspete al hotelului a descoperit-o și a crezut inițial că era sub influența băuturilor alcoolice.

Personalul hotelului a sunat imediat la urgențe și a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Paramedicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic, iar tânăra a fost declarată decedată.

Un purtător de cuvânt al Poliției din San Francisco a confirmat că ofițerii au intervenit la hotel în jurul orei 3:15 dimineața, în legătură cu o persoană decedată. Victoria Jones avea 34 de ani

Reprezentanții hotelului Fairmont au transmis un mesaj public după incident: „Suntem profund întristați de incidentul care a avut loc la hotelul nostru pe 1 ianuarie 2026. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și celor dragi în aceste momente dificile.”

Nu este clar dacă Victoria Jones era cazată oficial la hotel și nici cum a ajuns acolo în acea noapte.

Potrivit informațiilor apărute în presa americană, nu există semne ale unei crime sau ale unei sinucideri. De asemenea, nu ar fi fost găsite droguri la fața locului. Cauza exactă a morții urmează să fie stabilită oficial.

Familia lui Tommy Lee Jones transmite un mesaj public

Tommy Lee Jones și familia sa au transmis un mesaj scris în seara zilei de 2 ianuarie.

„Vă mulțumim pentru toate cuvintele frumoase, gândurile și rugăciunile. Vă rugăm să ne respectați intimitatea în aceste momente dificile.”

Victoria Jones este fiica actorului și a fostei sale soții, Kimberlea Cloughley, cu care Tommy Lee Jones a fost căsătorit între 1981 și 1996.

În 2025, Victoria Jones a avut mai multe probleme cu legea. Potrivit TMZ, ea a fost arestată de trei ori. Prima arestare a avut loc în aprilie, în Napa, pentru rezistență la arestare, consum și posesie de substanțe controlate. Un purtător de cuvânt al șerifului a declarat că polițiștii au găsit reziduuri albe pe limbă și sânge uscat la nivelul nasului. Victoria Jones a pledat nevinovată. A doua arestare a fost în luna mai, în comitatul Santa Cruz, fără ca motivul să fie făcut public. A treia arestare a avut loc în iunie, tot în comitatul Napa, pentru violență domestică și abuz asupra unei persoane în vârstă. Și în acest caz, ea a pledat nevinovată.

Moartea fiicei lui Tommy Lee Jones rămâne, deocamdată, înconjurată de semne de întrebare. Autoritățile americane continuă investigațiile pentru a stabili cauza exactă a decesului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img