12.8 C
Bucharest
Tuesday, November 11, 2025

Investiție de 150 de milioane de euro în Timiș: fabrica din Dudeștii Noi va produce mobilier pentru 80 de țări

Reprezentanții companiei s-au întâlnit cu Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, pentru a discuta planurile de dezvoltare.

Ce au cerut investitorii pentru angajații din Timiș

Investiția planificată este de până la 150 de milioane de euro până în 2030, cu scopul de a crea 1.000 de locuri de muncă.

Principalul sprijin solicitat de compania chineză a fost introducerea unei rute de transport în Timiș pentru angajați.

„Principalul sprijin solicitat a fost introducerea unei rute de transport în comun cu autobuzul, care să lege Beba Veche de Dudeștii Noi, pentru a aduce angajații la fabrică. Le-am transmis că vom susține această inițiativă”, a declarat Alin Popoviciu.

Planuri de viitor ale firmei care vine la Timiș

EU Furniture va reveni în septembrie cu președintele companiei din China și doi furnizori Ikea interesați de relocare în România.

Compania deja produce mobilier la Orăștie și intenționează să extindă producția la Dudeștii Noi din Timiș, pentru export în peste 80 de țări.

„Sunt unul dintre principalii furnizori Ikea la nivel global. Firma este în Top 10 în China și are o cifră de afaceri de peste 1 miliard de dolari. Au fabrici în China, România și Vietnam”, a adăugat Popoviciu.

Tarife dinamice la curent. Orele în care energia electrică va costa de trei ori mai puțin

Recomandări

Tarife dinamice la curent. Orele în care energia electrică va costa de trei ori mai puțin

Compania a început deja activitatea cu 50 de angajați și estimează să ajungă la 500 până la finalul anului.

De asemenea, caută teren suplimentar pentru noi spații de producție.

Alți investitori în Timiș

În septembrie, o delegație a companiei chineze de construcții Yunan este așteptată în Timișoara.

„Este o investiție foarte mare și suntem deschiși să discutăm despre implicarea lor în planurile noastre de dezvoltare, cum ar fi de exemplu centrul expozițonal pe care dorim să-l construim la Cioca”, a mai spus Popoviciu.

Aceste investiții ar putea aduce un impuls semnificativ economiei locale și regionale, creând noi oportunități de angajare și dezvoltare în județul Timiș.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img