Planurile Casei Albe de a îngenunchea financiar Teheranul par să se lovească de un zid greu de surmontat. Administrația condusă de Donald Trump se confruntă cu limite severe în tentativa sa de a izola total și de a prăbuși economia iraniană.
Teheranul s-a dovedit mai rezilient decât spera Trump/FOTO:AFP
Campania agresivă intitulată „Furia Economică” (Economic Fury), lansată cu puțin peste o lună în urmă ca o prelungire a presiunii maxime, nu a produs deocamdată rezultatele scontate de Washington, iar Teheranul refuză să cedeze în fața ultimatumurilor americane, notează o analiză Bloomberg.
În încercarea de a strânge rândurile, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a lansat un apel ferm către aliații internaționali pentru a se alătura blocadei financiare. Inițiativa a fost pusă pe masă imediat după armistițiul care a stopat operațiunea militară anterioară, „Furia Epică” (Epic Fury). În realitate însă, noua strategie copiază aproape la indigo măsurile din primul mandat al lui Trump, dovedindu-și aceeași eficiență limitată în fața unui adversar care a învățat să supraviețuiască în izolare.
Economia subterană și pilonul chinez: 2.000 de sancțiuni fără efectul scontat
Eșecul noilor restricții este explicat de experți prin rezistența sistemică pe care Teheranul și-a consolidat-o în ultimul deceniu. Numărul total al sancțiunilor impuse Iranului în ultimii opt ani a atins pragul critic de 2.000, însă arhitectura de bază a exporturilor iraniene a rămas intactă.
„Nu vedem nicio schimbare fundamentală în stabilirea țintelor. Prerogativele au rămas aceleași, iar geografia loviturilor economice este identică”, observă Jeremy Paner, expert în cadrul firmei de avocatură Hughes Hubbard & Reed, specializat în monitorizarea sectorului petrolier și petrochimic iranian.
Restricțiile americane au vizat o paletă largă de entități:companiile petroliere iraniene, atât de stat, cât și private; firmele internaționale de transport maritim și flotele de tancuri petroliere; casele de schimb valutar și intermediarii financiari din China și Orientul Mijlociu.
Cu toate acestea, nici campania masivă de bombardamente derulată în parteneriat cu Israelul și nici blocada navală declarată nu au reușit să oprească fluxul de țiței iranian către Beijing. Această supapă comercială vitală demonstrează că Teheranul poate absorbi șocurile externe atât timp cât are un cumpărător de talia Chinei.
Prețul combustibilului versus ambițiile geopolitice
Washingtonul a căzut în capcana care a măcinat, de altfel, toate administrațiile americane anterioare: cum să sufoce economia Iranului fără a provoca un seism pe piețele globale de energie și, implicit, o creștere explozivă a prețurilor la pompă pentru consumatorii americani.
Richard Nephew, fost oficial al Departamentului de Stat și coordonator al politicilor de sancțiuni, avertizează că instrumentul presiunii strict economice a fost complet epuizat. În opinia sa, Casa Albă are acum doar două opțiuni: fie vine cu o strategie complet nouă și radicală, fie își reduce semnificativ pretențiile geopolitice în raport cu Teheranul.
Factorul timp joacă și el împotriva Washingtonului. Donald Trump își dorește o rezolvare rapidă a crizei care a blocat temporar Strâmtoarea Hormuz și a inflamat prețurile energiei. Deși secretarul de stat Marco Rubio și diplomația iraniană semnalează progrese în negocierile de pace, Teheranul nu are niciun stimulent să capituleze pe ultima sută de metri. Oficialii iranieni știu bine că un acord semnat în următoarele săptămâni va aduce automat ridicarea majorității cătușelor financiare.
„Axa celor sancționați” și nașterea unei uriașe economii globale paralele
Rezistența Teheranului nu este un fenomen izolat, ci reflectă o tendință geopolitică mai largă, testată deja cu succes de Moscova și Phenian. Împinse la marginea sistemului financiar occidental, aceste state au consolidat o veritabilă „axă a celor sancționați”, dezvoltând mecanisme de troc militar și tehnologic complet imune la uneltele de coerciție ale Washingtonului. În cadrul acestei alianțe de conjunctură, Rusia folosește drone iraniene și muniție nord-coreeană, oferind în schimb Teheranului sprijin crucial în materie de informații satelitari și recunoaștere.
Analiștii în geo-economie constată că rețeaua de sancțiuni a SUA nu a făcut decât să dea naștere unei gigantice economii subterane la nivel mondial. Trecerea Washingtonului la o blocadă maritimă militară reprezintă, în esență, recunoașterea faptului că arsenalul financiar clasic a încetat să mai funcționeze.
În plus, relația complexă cu Beijingul rămâne un ghimpe în strategia Casei Albe. În ciuda sancțiunilor aplicate recent unor rafinării chineze care procesau petrol iranian în yuani, Trump a sugerat, în urma întrevederii sale cu liderul chinez Xi Jinping, că ar putea relaxa presiunea asupra companiilor chineze în schimbul semnării acordului final cu Iranul.
Această abordare fluctuantă indică o strategie fragmentată, descrisă de analiștii Bloomberg Economics drept o încercare de a „arunca cu spaghete în perete” în speranța că ceva se va lipi. Însă, în condițiile actuale, o capitulare a regimului de la Teheran rămâne un scenariu extrem de puțin probabil.
Mai mult, presiunea internă crește și la Washington: Senatul SUA a avansat o rezoluție bipartizană menită să îl oblige pe Donald Trump fie să pună capăt războiului cu Iranul, fie să obțină o autorizare explicită din partea Congresului, semnalând că toleranța legislativului american pentru un conflict prelungit și costisitor este pe sfârșite.
