Deși a primit din partea fanilor numeroase critici pentru aparenta lipsă de inovație, Galaxy S25 Ultra este totuși un flagship puternic și demn de aprecieri. De fapt, singura problemă pentru Samsung a fost aceea că predecesorul Galaxy S24 Ultra a fost atât de reușit la mai toate capitolele încât a lăsat producătorul sud-coreean într-o poziție precară. Fie plusa cu un nou design și dotări mai extravagante, dar potențial riscante și care invitau la un posibil eșec, sau să acționeze după principiul „nu repara ce nu e stricat” dezvoltând Galaxy S25 Ultra ca pe o versiune mai rafinată a modelului de anul trecut. Iar Samsung au ales să nu supere pe nimeni, inclusiv acționarii companiei, dezvoltând modelul flagship pe care am ajuns să îl apreciem și criticăm în egală măsură.
Cert este că pentru cine nu și-a schimbat telefonul în ultimii 3-4 ani, Galaxy S25 Ultra chiar reprezintă un upgrade cu îmbunătățiri majore la mai toate capitolele. Iar impresia este împărtășită de majoritatea cumpărătorilor care se înscriu în această categorie de utilizatori, apărând și destule voci care acuză pesimismul excesiv al multora dintre tech-influencerii care s-au grăbit să pună într-o lumină negativă toate asemănările (ce-i drept numeroase) cu modelul de anul trecut.
Ceva mai echidistanți și acționând pe baza unui set de criterii ce urmăresc performanțele reale obținute în diverse scenarii de utilizare, specialiștii Consumer Reports au plasat cel mai nou flagship Samsung pe prima poziție a clasamentului lor, descriindu-l drept „cel mai bun sistem de cameră din punct de vedere al performanței”.
Între timp, “Which?”, asociație a consumatorilor din Marea Britanie și “Tænk”, organizație similară din Danemarca, nominalizează Galaxy S25 Ultra și Galaxy S25+ în poziții fruntașe ale propriilor clasamente. Potrivit acestora, Galaxy S25 Ultra se face remarcat prin capabilitățile sale AI și performanțe solide obținute cu firmware-ul One UI 7.
Galaxy S25 Ultra a obținut 87 de puncte și împarte prima poziție cu iPhone 15 Pro Max. Cu acest rating, dispozitivul devine primul smartphone din segmentul Android care să urce poziția fruntașă a clasamentului Consumer Reports. Similar, Galaxy S25+ împarte poziția a treia cu iPhone 16 Pro Max și Galaxy S24 Ultra, cu un scor de 86 de puncte. Iar de aici putem rezuma și frustrările multora dintre tech-influenceri: S25 Ultra și S24 Ultra sunt foarte de asemănătoare în privința experienței oferite și nivelul de performanță, lipsa unor motive reale și credibile pentru a face upgrade de la modelul de anul trecut fiind interpretată ca o bilă neagă pentru modelul de anul acesta.
Privind lucrurile dintr-o perspectivă ușor diferită, Galaxy S25 Ultra reprezintă doar cea mai recentă iterație a platformei Samsung de top, un smartphone excelent la mai toate capitolele, dar pe care merită să îl cumperi doar dacă treci de la un model suficient de vechi, sau dintr-o clasă inferioară de dispozitive (ex. Galaxy A).