22 C
Bucharest
Thursday, October 30, 2025

Dumitru Costin (BNS) a răbufnit după discuția cu Dragoș Anastasiu: „Un stat golan cu două amante, Moldova și Ucraina”

Dumitru Costin a discutat mai bine de trei ore cu vicepremierul Dragoş Anastasiu al doilea pachet de măsuri fiscale, care va fi aprobat luna viitoare.

„I-am transmis domnului vicepremier că, dacă vor să devină credibili ca guvern, primul lucru pe care trebuie să-l facă, trebuie să iasă din statutul pe care îl au acum. Pot să vă spun că astăzi statul se comportă ca un stat golan”, a declarat Dumitru Costin.

El vorbit despre proiectele de investiţii, adică şcoli, spitale, stadioane, poduri pe care Guvernul vrea să le oprească, deşi firmele care au căştigat licitaţii au făcut achiziţii şi au angajat cheltuieli.

„Evident, ăla te întreabă – «Eu ce fac? Eu ce fac cu salariaţii? Eu ce fac cu cheltuielile pe care le-am angajat până acum?» Statul golan ridică din numeri şi zice – «Nu ştiu, nu mă interesează, dar ai grijă, tu trebuie îmi plăteşti taxele şi impozitele la zi»”, a continuat președintele BNS.

El a adăugat că „statul Golan are şi două amante”, Moldova și Ucraina, cu referire la faptul că România sprijină necondiționat aceste două țări.

„Statul ăsta golan are şi două amante. Pe una o cheamă Moldova, pe alta, Ucraina. Dacă îi întrebaţi, nu o să vă spună niciodată ce cheltuieli de bani publici, ce ponderi în procesul intern brut au aceste cheltuieli. Măcar atâta lucru. Nu defalcat, să ştim pe ce s-au dus banii publici ai României, cât cheltuiţi din PIB voi cu o parteneră şi cu cealaltă. Atâta vrem să ştim”, a conchis Dumitru Costin.

Piedone a fost demis de la șefia ANPC de premierul Ilie Bolojan după ancheta DNA. Cine preia funcția

Recomandări

Piedone a fost demis de la șefia ANPC de premierul Ilie Bolojan după ancheta DNA. Cine preia funcția

Partidele din coaliție, PSD, PNL, USR și UDMR, nu au căzut la un acord pe pachetul 2 de măsuri fiscale în ședința de coaliție care a avut loc miercuri, 23 iulie, la sediul Guvernului, prima după ce Ilie Bolojan a devenit premier, au declarat surse politice pentru Libertatea.

Prin urmare, adoptarea pachetului 2 de măsuri fiscale, destinat reducerii deficitului bugetar, s-ar putea amâna până în august, au precizat sursele citate.

Inițial, premierul Ilie Bolojan spunea că adoptarea se va face la finalul acestei luni.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img