Fie că împarți casa cu o pisică sau doar le urmărești pe internet, aceste creaturi blânde ocupă un loc important în inimile a milioane de oameni. De-a lungul timpului, pisicile domestice au evoluat alături de oameni, dezvoltând comportamente distincte față de rudele lor sălbatice.
Legătura dintre ADN și tors
În ultimii ani, curiozitatea legată de contextul genetic al pisicilor a crescut considerabil. Un nou studiu condus de cercetători de la Centrul de Cercetare a Faunei Sălbatice al Universității din Kyoto, sub coordonarea autoarei principale Yume Okamoto, a analizat o regiune specifică a genei receptorului de androgen pentru a înțelege dacă aceasta are legătură cu torsul și alte tipare comportamentale.
Mulți iubitori de pisici știu că felinele comunică în numeroase moduri, dar nu toți își dau seama că torsul nu e doar un semn de liniște. Poate exprima confort, dorința de atenție sau chiar o nevoie de a păstra pacea în situații tensionate. Cercetătorii au analizat pisici sterilizate din rase mixte, aflate în medii domestice obișnuite. Ei au observat că pisicile cu o versiune mai scurtă a unei secvențe ADN din gena analizată torc mai des decât cele cu variante mai lungi.
Mai mult, masculii cu aceste gene scurte erau mai vocali cu oamenii — un comportament ce poate indica o tendință crescută de a cere hrană sau afecțiune. În schimb, femelele cu aceeași variantă genetică prezentau niveluri mai ridicate de agresivitate față de persoane necunoscute. Această dualitate sugerează că aceeași regiune genetică poate influența diferit comportamentul în funcție de sex.
Rasele, originea și comportamentul pisicilor
S-a observat că pisicile de rasă pură posedă de regulă variante mai lungi ale acestei gene, în timp ce pisicile adoptate sau provenite din medii stradale au mai des versiuni scurte. Acest contrast ar putea fi o consecință a domesticirii: pisicile mai prietenoase sau mai puțin vocale s-au adaptat mai bine traiului alături de oameni.
Comparând această trăsătură cu rudele lor apropiate — cum ar fi pisica pescar sau pisica leopard — s-a constatat că doar pisicile domestice prezintă aceste repetiții genetice mai lungi. Astfel, selecția artificială a influențat nu doar aspectul, ci și personalitatea.
Acest studiu se concentrează pe o singură genă, însă comportamentul pisicilor este rezultatul unei rețele complexe de gene și hormoni. Alte gene, precum cele asociate cu oxitocina sau vasopresina, au fost corelate anterior cu legătura socială și agresivitatea. În viitor, testele genetice complexe ar putea oferi o imagine completă asupra stilului social al unei pisici, fiind utile pentru adăposturi, crescători sau familii care vor să integreze armonios un nou membru.
Pe scurt, genetica începe să explice de ce unele pisici torc și „vorbesc” mai mult decât altele. Înțelegerea acestor subtilități ne poate ajuta să avem grijă mai bine de ele — atât în casele noastre, cât și în natură.
