Cum a trecut extremistul Corneliu Vadim Tudor prin sita CCR 

Au existat voci care au contestat dreptul lui Vadim de a accede la cea mai înaltă funcţie din statul român. Dar toate aceste critici au fost respinse, rând pe rând, de CCR. Libertatea vă dezvăluie care au fost argumentele de atunci ale judecătorilor.    

Cine a fost Corneliu Vadim Tudor

Scriitor şi gazetar, Corneliu Vadim Tudor a intrat în politică imediat după Revoluţie, înfiinţând partidul România Mare. Între anii 1992 – 2008 el a fost senator, şi apoi europarlamentar. A încetat din viaţă în septembrie 2015.

În declaraţiile publice şi-n articolele semnate în oficiosul „România Mare”, Vadim era împotriva evreilor, a minorităţii maghiare şi a romilor. „Mă dezgustă tendinţa guvernului mondial evreiesc de a ne transforma Ţara într-o colonie”, scria el, în 1992. Un an mai târziu, participa la dezvelirea bustului mareşalului Ion Antonescu, ridicat în faţa sediului Poliției din Slobozia.

Recomandări

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

În iunie 1993, ziarul „România Mare”, în care erau calomniate constant personalități din viaţa publică şi politică, publica o „listă a ruşinii”, cu numele a 177 de intelectuali români pe care Vadim îi numea „trădători de ţară, huligani politici şi hoţi care au jefuit România şi pe care opinia publică îi pune la stâlpul infamiei”. 

Parchetul General a deschis atunci o anchetă, dar la final, dosarul a fost clasat. Ulterior, Vadim a declarat că regretă că a publicat acea „listă a ruşinii”.

În aceeaşi perioadă, directorul SRI de atunci, Virgil Măgureanu, susţinea că există o „structură informativă ilegală care funcţionează pe principii paramilitare, sub directa îndrumare a preşedintelui partidului România Mare, senatorul Corneliu Vadim Tudor”.

Audiat în plenul Parlamentului în vara lui 1996, şeful SRI mai preciza că „determinarea la trădare” a unul ofiţer SRI „este opera acţiunii structurii informative ilegale care funcţionează în anturajul nemijlocit al senatorului Corneliu Vadim Tudor”, iar asta reprezintă un „fapt deosebit de grav, o ingerinţă politică brutală şi neconstituţională în rosturile uneia dintre cele mai importante instituţii de siguranţă naţională”.   

Recomandări

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

Câteva luni mai târziu, Vadim şi-a depus prima candidatură la Preşedinţia României. 

Trei contestaţii în 1996, toate respinse de CCR

În prima contestaţie depusă împotriva candidaturii lui Vadim se preciza că el „propagă deschis, fără nici un fel de reţinere, ura de rasă şi ura de clasă. A făcut şi face propagandă cu caracter fascist (art. 166 Cod penal), precum şi propagandă naţionalist-şovină (art. 317 Cod penal). A propagat şi propagă ura împotriva evreilor şi a ungurilor, îndeamnă la război civil între români şi unguri, pentru a răzbuna, spune el, crimele comise de ocupanţii unguri în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940”.

● Potrivit vechiului Cod Penal, „propaganda cu caracter fascist săvârșită prin orice mijloace, în public”, se pedepsea „cu închisoare de 5 la 15 ani”, iar „propaganda naţionalist-şovină, ațâțarea urii de rasă sau naţionale”, cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. 

Al doilea contestator arăta, printre altele, că Vadim, „este inculpat în dosarul penal intitulat «Lista ruşinii», iar declaraţiile sale, care au un conţinut tendenţios, şovin şi naţionalist, duc la destabilizare socială şi politică”. 

Iar în a treia contestaţie se preciza că C.V. Tudor „nu îndeplineşte condiţiile de moralitate necesare înscrierii pe lista candidaţilor pentru alegerile prezidențiale din anul 1996”.  

Recomandări

Firul care îl leagă pe Călin Georgescu de gruparea antistatală „Vlad Țepeș”. Rolul Dorinei Mihai și al putinistului Mihai Lauruc

CCR a respins toate cele trei contestaţii, ca neîntemeiate, cu aceleaşi argumente: „motivele invocate nu reprezintă impedimente juridice pentru ca o persoană să poată candida la funcţia de Preşedinte al României, (…), astfel încât nu pot constitui temei legal pentru infirmarea înregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturilor contestate”. 

Judecătorii CCR mai precizau că, „prin natura lor, aceste motive exced atribuţiilor Curţii Constituţionale, definite de Constituţie şi de Legea nr. 69/1992, putând fi apreciate, eventual, numai de către corpul electoral cu prilejul exprimarii votului”. Iar în acest sens, subliniau judecătorii, CCR „s-a pronunţat, prin mai multe hotărâri emise cu prilejul alegerilor din anul 1992 şi al alegerilor din acest an, neexistand temei pentru a se reveni asupra celor statuate”.

În 1996, Corneliu Vadim Tudor a obţinut 4,72% din voturile alegătorilor.

Alegerile din 2000: cinci contestaţii respinse de CCR

În octombrie 1997, senatorul anunţa într-o conferinţă de presă că va organiza „procesul marii trădări naţionale”, pe Stadionul «23 August» (Stadionul Național „Lia Manoliu” – n.r.) din Capitală, în faţa a 75.000 de oameni şi în transmisie televizată în direct”.

Un an mai târziu, el spunea că „România este o ţară neguvernabilă. La ora actuală, dezastrul este atât de cumplit încât România nu mai poate să fie condusă decât cu mitraliera”. Iar în plenul Parlamentului, declara că „partidul România Mare aduce omagiul său profund mareşalului Antonescu”, „prea cinstitul şi bravul oştean”. 

Într-un articol publicat în Revista 22, Emil Hurezeanu, actualul ministru de externe, scria că „C.V. Tudor a fost, în februarie 1999, principalul instigator la tentativa de lovitură de stat a minerilor în marş spre Bucureşti”.

Nimic din toate acestea nu l-a împiedicat pe Vadim să încerce din nou să ajungă preşedintele României. În 2000, după înregistrarea candidaturii sale, au fost depuse la CCR cinci contestaţii. În prima, se arăta că „domnul Corneliu Vadim Tudor, deşi este înzestrat cu o paletă largă de cultură (…), fiind, în acelaşi timp, un creator important de literatură (…), este un personaj controversat în domeniul moral-politic, (…) un personaj coleric, contrastând cu înţelepciunea necesară unui preşedinte”, iar prin urmare, nu are „calităţile de a îndeplini atribuţiile prezidenţiale fără cusur”.

Analizând contestaţia, Curtea a constatat că „atât condiţiile de eligibilitate, cât şi impedimentele constituţionale pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României sunt prevăzute expres şi limitativ la art. 35, art. 34 alin. (2) , art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (3) şi la art. 81 alin. (4) din Constituţie”, iar „motivele invocate de contestator nu se regăsesc în conţinutul prevederilor constituţionale anterior menţionate. Asemenea motive reprezintă opinii personale ale contestatorului care, eventual, pot fi avute în vedere cu ocazia exprimării votului.”

Celelalte patru contestaţii îl vizau pe Vadim, laolaltă cu alţi candidaţi. Într-una se spunea că aceşti candidaţi „au colaborat cu fosta securitate, au făcut numai rău, au jefuit ţara”, într-alta, că ei ar trebui să aibă, ca unic scop, „scoaterea ţării din blocaj”, în a treia se solicita „respectarea pct. 8 din Proclamaţia de la Timișoara (fără nomenclaturişti PCR în funcţii publice – n.r.)”, iar în ultima, se arăta că „aceşti candidaţi nu au rezolvat mare lucru când au avut la dispoziţie conducerea statului român.” CCR a respins contestaţiile.

În 2000, Vadim a fost votat de peste 3 milioane de români (28,34%) şi s-a calificat în turul 2, alături de Ion Iliescu. A pierdut însă alegerile, cu 33% v. 66%, după ce şi electoratul nepesedist a votat cu Iliescu, doar ca să nu ajungă Vadim preşedinte. 

Nimeni nu i-a mai contestat candidatura în 2004 

În martie 2002 intra în vigoare Ordonanţa de Urgenţă privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Câteva zile mai târziu, de la tribuna Senatului, Vadim declara că „mareşalul Antonescu a fost salvator de evrei”, că „în România nu a fost holocaust” şi că „nu există un cult al mareşalului Antonescu, dar, şi dacă ar exista, care e problema?”.

În 2004, el a candidat din nou la alegerile prezidenţiale. „Nu trebuie să se teamă nimeni de venirea mea la Putere, fiindcă nu vor avea loc nici execuţii publice pe stadioane, cu mitraliera, nici valuri de arestări – aşa cum o propagandă grosolană a minţit (…). Toţi cei care mă cunosc ştiu prea bine că un creştin practicant, ca mine, nu poate ucide nicio insectă, darămite oameni! Asta nu înseamnă că, în 48 de ore de la venirea mea putere, nu voi lichida Mafia şi nu voi confisca marile averi realizate prin fraudă”, declara Vadim, în mesajul său electoral din 2004.

Iar într-o emisiune tv, el declara că va prelua din socialism „şantierele naţionale ale tineretului”, unde ar trebui să lucreze „vagabonzii, cei care se plâng că n-au locuri de muncă, cei care pretind că, neavând ce mânca, trebuie să dea în cap şi îngroaşă rândurile deţinuţilor”.

Împotriva candidaturii sale la Președinția României n-a mai existat nicio contestaţie. Iar în turul 1, Vadim a obţinut 12,57% din voturi, clasându-se pe locul trei, după Adrian Năstase şi Traian Băsescu. 

Alegerile din 2009 – nicio contestaţie pe fond la CCR

În 2006, Tudor a vrut să organizeze la Odorheiu Secuiesc „un uriaş miting de protest împotriva autonomiei radicalilor maghiari”, declarând de la tribuna Senatului că „în casa noastră avem un necaz, pricinuit de valul marilor migraţii din Asia: «secuiul lui Pepelea».”

Tot atunci, el preciza că „domnul Traian Băsescu (…) spunea că nu poate retrage trupele din Irak pentru că trebuie să păstrăm onoarea ţării, să mergem până la capăt cu aliaţii. Păi, aşa a făcut şi mareşalul Antonescu în ‘44. De ce l-au mai arestat şi de ce l-au mai împuşcat?! El tot în termenii ăştia a vorbit: «Să apărăm onoarea ţării. Nu ne putem trăda aliaţii».”

Trei ani mai târziu, Vadim s-a înscris din nou în cursa pentru Cotroceni. A existat o contestaţie care semnala doar faptul că el şi-ar fi depus candidatura „prematur, ţinându-se cont de faptul că încă nu a fost tranşat diferendul politic dintre Preşedintele României şi Parlament cu privire la desemnarea primului ministru”. CCR a respins-o, precizând că „motivul invocat de autorul contestaţiei (…) nu priveşte nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi nici încălcarea dispoziţiilor Legii nr.370/2004 (pentru alegerea Președintelui României – n.r.)”.

Într-o altă contestaţie, care-i viza pe Vadim dar şi pe ceilalţi candidaţi, se solicita „verificarea minuţioasă a listelor de susţinători (…), motivat de împrejurarea că există serioase suspiciuni cu privire la veridicitatea datelor consemnate” în aceste liste. CCR a respins contestaţia, ca fiind tardiv introdusă.

La alegerile prezidenţiale din 2009, Vadim a obţinut 5,56% din voturi.

Ultimele alegeri şi un nou permis de a candida, de la CCR

În 2012, după ce a fost ales europarlamentar, Vadim a luat cuvântul în Parlamentul European şi a declarat că „este evident că în România toate alegerile sunt încă furate. Credeţi-mă, pentru că am fost unul dintre finaliştii alegerilor din 2000, dar mafia a întors rezultatele. Azi se pregăteşte o altă mare fraudă, pentru alegerile generale din decembrie, iar maşinăria acestui jaf este creată de serviciile secrete şi CIA.”

Nimic nu l-a împiedicat însă să candideze iar, în 2014, pentru Preşedinţia României. Au existat atunci cinci contestaţii la CCR. În prima, depusă împotriva lui Vadim şi a altor candidaţi, se preciza că „o suspiciune legitimă cu privire la corectitudinea listelor de susținători”, iar CCR a respins-o.

A doua contestaţie, formulată tot împotriva mai multor candidaţi, relua aceeaşi critică legată de strângerea semnăturilor şi preciza că, „în ce privește candidatura domnului Corneliu Vadim-Tudor, există un litigiu pe rolul Tribunalului București referitor la legitimitatea conducerii Partidului România Mare, acest partid având practic doi candidați în cursa electorală: Gheorghe Funar și Corneliu Vadim-Tudor”. CCR a respins-o, pentru că „motivele invocate de autorul contestației nu privesc nici încălcarea dispozițiilor constituționale și nici a dispozițiilor din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României”.

Celelalte trei contestaţii (1, 2, 3) îl vizau doar pe Vadim, dar arătau că el „a fost propus nelegal și nestatutar de organele de conducere ale partidului să candideze la funcția de Președinte al Românie”. 

„Curtea reține că atât condițiile de eligibilitate, cât și impedimentele constituționale pentru a fi ales în funcția de Președinte al României sunt prevăzute expres și limitativ în Constituție și în Legea nr.370/2004”, se arată în motivările hotărârilor prin care au fost respinse contestaţiile.

Potrivit CCR, condițiile prevăzute de lege privind înregistrarea candidaturii lui Vadim erau îndeplinite, iar lucrurile semnalate în contestații „țin de ordinea și organizarea internă a partidului politic” și „examinarea acestora nu este de competența Curții Constituționale”.

La ultimele alegeri prezidenţiale la care a participat, Vadim a obţinut un scor de 3,68%.

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News