Beijingul condamnă capturarea liderului venezuelean
Potrivit autorităților chineze, acțiunea Washingtonului reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și a normelor care guvernează relațiile dintre state.
Ministerul de Externe de la Beijing a confirmat că Statele Unite au lansat sâmbătă atacuri militare asupra Venezuelei, în urma cărora președintele Nicolas Maduro și soția sa au fost capturați și transportați la New York, unde sunt deținuți. La câteva ore după operațiune, președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite vor administra Venezuela până la realizarea unei „tranziții sigure, corecte și judicioase”.
Perp walked.pic.twitter.com/34iIsFUDdG
— Rapid Response 47 (@RapidResponse47) January 4, 2026
O înregistrare video publicată pe contul Rapid Response 47 al Casei Albe pe platforma X îl arată pe Nicolas Maduro escortat în sediul Agenției Americane pentru Combaterea Drogurilor (DEA) din New York.
China ia foc: „O încălcare clară a dreptului internațional”
În comunicatul transmis duminică, Ministerul chinez de Externe a formulat acuzații explicite la adresa Washingtonului.
„Acțiunile Statelor Unite încalcă în mod clar dreptul internațional, normele fundamentale ale relațiilor internaționale, precum și scopurile și principiile Cartei ONU”, a transmis Beijingul.
China a cerut SUA „să asigure siguranța personală a președintelui Maduro și a soției sale, să îi elibereze imediat, să înceteze subminarea regimului venezuelean și să rezolve problema prin dialog și negocieri”.
Reacția dură a Chinei, reiterată a doua zi
Poziția exprimată duminică vine după un alt comunicat extrem de dur emis de Beijing la câteva ore după atacul american.
„China este profund șocată și condamnă ferm folosirea brutală a forței de către Statele Unite împotriva unui stat suveran și acțiunile îndreptate împotriva președintelui acestuia”, a transmis atunci Ministerul chinez de Externe.
Potrivit Beijingului, acțiunea SUA reprezintă „un comportament hegemonic grav”, o încălcare a suveranității Venezuelei și „o amenințare la adresa păcii și securității în America Latină și Caraibe”.
Xi Jinping critica SUA cu doar o zi înainte
Cu o zi înainte de capturarea liderului Nicolas Maduro, pe 2 ianuarie, liderul chinez Xi Jinping critica dur politica externă americană.
🇨🇳🇺🇸 Xi Jinping:
“The United States does not care about its allies; it only pursues its own interests. And when it sees that abandoning a partner serves those interests, it does not hesitate to sacrifice them and send them to hell.” pic.twitter.com/NrIl5emhpL
— Global Insight Journal (@GlobalIJournal) January 2, 2026
„Statele Unite nu țin cont de aliații lor; urmăresc doar propriile interese. Iar atunci când văd că abandonarea unui partener le servește interesele, nu ezită să îl sacrifice și să îl trimită în iad”, a declarat Xi Jinping.
Declarația este citată în contextul tensiunilor crescânde dintre Beijing și Washington, amplificate după capturarea liderului venezuelean.
Poziția Chinei marchează una dintre cele mai ferme reacții internaționale de până acum după capturarea lui Nicolas Maduro. Beijingul insistă că situația trebuie rezolvată exclusiv pe cale diplomatică și avertizează că acțiunile SUA riscă să destabilizeze și mai mult regiunea.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO




