5.9 C
Bucharest
Monday, March 17, 2025

Ce solicită Hamas în schimbul eliberării ostaticilor israelieni

Purtătorul de cuvânt al organizației, Abdel Latif al-Qanua, a declarat că negocierile privind a doua fază a armistițiului – care ar fi trebuit să înceapă în februarie – reprezintă singura cale de a elibera prizonierii.

Trump și Netanyahu amenință Hamas

Anterior, președintele american Donald Trump a cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor israelieni, amenințând cu represalii în cazul în care solicitările sale nu sunt respectate.

„Eliberați toți ostaticii acum, nu mai târziu și returnați imediat toate cadavrele oamenilor pe care i-ați ucis, sau s-a terminat pentru voi”, a scris Donald Trump pe Truth Social.

Asta după ce administrația Trump a negociat în secret cu Hamas referitor la eliberarea ostaticilor din Gaza.

La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat Hamas că „vor exista consecințe pe care nu le puteți imagina” dacă zecile de ostatici încă deținuți de militanți nu vor fi eliberați.

22 de ostatici sunt în viață

Hamas deține încă zeci de ostatici în Fâșia Gaza, iar serviciile secrete israeliene estimează că 22 dintre aceștia sunt în viață, în timp ce soarta altor doi rămâne necunoscută.

Printre cei reținuți se numără și cinci cetățeni americani. De asemenea, Israelul susține că trupurile a 35 de ostatici decedați în ultimele luni se află încă în Gaza.

<!–[if IE 9]><![endif]–>Putin e un criminal, Trump e un neisprăvit

Recomandări

Putin e un criminal, Trump e un neisprăvit

Armistițiul de 42 de zile, parte a primei faze a acordului dintre Israel și Hamas, a expirat sâmbătă după ce părțile nu au reușit să ajungă la un nou consens.

Hamas îi acuză atât pe Donald Trump, cât și pe Benjamin Netanyahu că refuză să negocieze continuarea acordului, care ar fi trebuit să prevadă eliberarea suplimentară de prizonieri, încetarea permanentă a focului și retragerea trupelor israeliene din Gaza.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News

<!–[if IE 9]><![endif]–>Una dintre cele mai frumoase femei din televiziune a ajuns de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice / FOTO

Unica.ro

Una dintre cele mai frumoase femei din televiziune a ajuns de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice / FOTO

<!–[if IE 9]><![endif]–>

Viva.ro

“Mă aștept să mă ia și pe mine pentru instigare. E o vânătoare…”. Anca Alexandrescu a răbufnit public, iar ce a spus acum despe Nicușor Dan întrece orice așteptare. Nimeni nu bănuia

<!–[if IE 9]><![endif]–>Cristina Bâtlan: “M-am îngrășat 20 kg. Nici mie nu îmi place, dar nu am inelul Arabelei să fac o magie!”. A arătat și imagini neretușate cu ea, iar asta nu e tot! Milionara a primit mesaje total deplasate: “De când talia mea este L / XL încep să primesc tot felul de...”

Libertateapentrufemei.ro

Cristina Bâtlan: “M-am îngrășat 20 kg. Nici mie nu îmi place, dar nu am inelul Arabelei să fac o magie!”. A arătat și imagini neretușate cu ea, iar asta nu e tot! Milionara a primit mesaje total deplasate: “De când talia mea este L / XL încep să primesc tot felul de…”

<!–[if IE 9]><![endif]–>Cine și cum poate ajuta sau bloca viitoarea „pax americana” din Ucraina. Expert: „Europenii au început să dea semnale că înțeleg situația”

Adevarul.ro

Cine și cum poate ajuta sau bloca viitoarea „pax americana” din Ucraina. Expert: „Europenii au început să dea semnale că înțeleg situația”

<!–[if IE 9]><![endif]–>Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”

Elle.ro

Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros…”

<!–[if IE 9]><![endif]–>Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Unica.ro

Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

<!–[if IE 9]><![endif]–>

Observatornews.ro

“Nu mai pot dormi noaptea”. Aproape 5.000 de gălăţeni riscă să-şi piardă joburile, după prăbuşirea combinatului, afectat de tarifele impuse de SUA

<!–[if IE 9]><![endif]–>Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor

HOROSCOP

Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor

Link

- Advertisement -
Latest
- Advertisement -spot_img

More Articles

- Advertisement -spot_img