Jucătoarea română de tenis s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Queen’s Club (Marea Britanie), întrecere dotată cu premii în valoare totală de 1.915.000 de dolari.
Jaqueline Cristian a trecut de campioana olimpică (Foto: EPAImages)
Jaqueline Cristian (28 ani, 38 WTA) a învins-o cu 6-4, 7-6 (7/4), pe chinezoaica Qinwen Zheng (23 ani, 122 WTA), în întrecerea de la Londra. Confruntarea a durat o oră și 34 de minute, fiind perturbată de ploaie,
Bucureșteanca a reușit 4 ași în faza campioanei olimpice de la Paris, în timp adversara ei a avut. Pe de altă parte, Jaq a comis și două duble greșeli. De asemenea, Jaqueline nu și-a pierdut serviciul în acest prim meci pe iarbă din acest an competițional, salvând singura minge de break a adversarei.
Prin acest succes, Cristian și-a asigurat un cec de 28.245 de dolari și va acumula 60 de puncte WTA. În optimile de finală, ea o va înfrunta pe învingătoarea meciului dintre Katie Boulter (Marea Britanie) și Leylah Fernandez (Canada).
Jaq a obținut 28.245 de dolari în urma victoriei de ieri (Foto: EPAImages)
Sorana Cîrstea este favorită numărul 7
La Queen’s va participa și Sorana Cîrstea (36 de ani), care este a șaptea favorită a turneului. Românca va juca în primul tur contra australiencei Maddison Inglis, venită din calificări.
Aflată în ultimul an de competiţie, sfertfinalistă la Roland Garros, Sorana se menţine pe locul 18 în clasamentul WTA dat publicităţii. Ea are 2.425 puncte.
Sorana Cîrstea este în mare formă înaintea turneelor pe iarbă (Foto: EPAImages)
În schimb, Jaqueline Cristian a coborât şase locuri şi se află pe 38, cu 1.294 puncte. De asemenea, Gabriela Ruse a coborât 11 locuri, fiind acum pe 88, cu 858 de puncte.
Poloneza Maja Chwalinska a urcat pe locul 21
Lide al clasamentului WTA rămâne belarusa Arina Sabalenka, cu 9.090 de puncte, iar pe 2 se menţine Elena Rîbakina, cu 8.143 puncte. Poloneza Iga Swiatek este pe 3, cu 6.733 de puncte, în timp ce Jessica Pegula a urcat de pe 5 pe 4, cu 6.056.
Câştigătoare la Roland Garros, rusoaica Mirra Andreeva a urcat de pe locul 8 pe 6, cu 5.751 puncte. Finalista la turneul parizian, poloneza Maja Chwalinska a urcat 93 de locuri, fiind acum pe poziţia 21, cu 1.996 puncte. Ea a devenit prima jucătoare din Era Open (din 1968 încoace) care a reușit calificarea în finala de la Roland Garros venind din calificări.

