„PsyPills”

19

„PsyPills, aplicaţia academică pentru telefoanele mobile elaborată de psihologii Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din Universitatea <<Babeş-Boylai>> (UBB), a fost inclusă între primele 50 de aplicaţii din România în clasamentul aplicaţiilor dedicate stilului de viaţă (Mobile App Ranking). În clasamentul recent al aplicaţiilor pentru telefoanele mobile, PsyPills (Psychological Pills – Pastille Psihologice – marcă protejată ORDA) se află pe locul 34 în topul vânzărilor în ţară de sisteme de tip App dedicate stilului de viaţă. PsyPills este o aplicaţie elaborată de psihologii Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din UBB şi este disponibilă atât în limba română, cât şi în limba engleză”.

Reprezentanţii UBB au subliniat că aplicaţia vizează autocontrolul şi reglarea emoţională, prin „pastile psihologic” care diagnostichează şi reduc iraţionalitatea şi dezvoltă raţionalitatea, cu scopul final de a reduce emoţiile negative nesănătoase şi de a creşte starea de bine/calitatea vieţii prin emoţii sănătoase.

„PsyPills poate fi utilizată în servicii clinice, terapie autoadministrată (cu monitorizare terapeutică), psihoeducaţie, dar şi în cercetare”.

Aplicaţia PsyPills a fost gândită la un preţ minimal de 0,99 dolari, pentru a fi accesibilă şi persoanelor dezavantajate socio-economic. Aceasta dispune şi de o variantă, parţială, demo gratuită, iar autorii îşi vor da acordul pentru utilizarea gratuită a PsyPills în scopuri educaţionale/de cercetare.