OnePlus, Xiaomi și Huawei primesc marile premii EISA, de la presa de specialitate tech

5


Pe parcursul unui an avem câteva distincții și premii care definesc “crema cremelor”, când vine vorba de tehnologie, smartphone-uri și branduri tech. Avem distincții GSMA, IF Design, dar și Premiile EISA, care tocmai au fost anunțate. La ediția EISA 2019 au avut de câștigat Xiaomi, OnePlus și Huawei. Detaliem distincțiile mai jos.

Honor 20 Pro

EISA este organizația Expert Imagine and Sound Association, care include un juriu de 61 de experți de la reviste tech reputate, din 29 de țări. Premiile vor fi prezentate într-o ceremonie de gală la IFA Berlin 2019. Hai să vedem totuși care sunt premianții:

  • Cel mai bun smartphone: Huawei P30 Pro
  • Cel mai bun smartphone lifestyle: Honor 20 Pro
  • Cel mai avansat smartphone: OnePlus 7 Pro
  • Best buy: Xiaomi Redmi Note 7

Redmi Note 7

Huawei se găsește pentru a doua oară la rând în poziția de câștigatoare a titlului “Cel mai bun smartphone”, primit pentru P20 Pro anul trecut. Camera quad din spate a adus trofeul în acest an, alături de baterie. Honor 20 Pro surprinde prin prezența pe lista, mai ales că nici nu a fost lansat în multe țări. E apreciat pentru gradientul 3D și cameră de flagship, plus preț.

OnePlus 7 pro

OnePlus 7 Pro a cules laurii într-o categorie complet nouă, având stocare UFS 3.0, ecran foarte mare de 90 Hz, cameră pop up selfie și 12 GB RAM. Ca idee aparatul foto al anului a fost ales Nikon Z6, iar Canon EOS RP este cea mai bună cameră full frame. Cea mai bună cameră de vloggeri și bloggeri a fost declarată Sony A6400.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.



Mai multe stiri