Primul SMS a fost trimis cu un sfert de secol în urmă. Se întâmpla în Marea Britanie. “Merry Christmas” (Crăciun fericit).  Emiţătorul acestui mesaj a fost un inginer englez. “Am fost parte din echipa de dezvoltare a unui serviciu de mesagerie pentru operatorul Vodafone”, a spus inginerul Neil Papworth, care avea 22 de ani la acea vreme, pe site-ul său personal: „Cum telefoanele mobile de atunci nu aveau tastatură, am trimis acest prim mesaj de testare de pe computerul meu pe ecranul telefonului lui Richard Jarvis (unul dintre directorii companiei britanice Vodafone) când participa la petrecerea de Crăciun a companiei sale”. Tânărul programator anunța, cu această urare simplă, o revoluție.

Strămoşul Nokia 2010, fără taste!

În 1994, producătorul Nokia a lansat modelul 2010, primul mobil pe care se puteau scrie mesaje, dar va dura mai mulți ani înainte ca SMS-ul să ajungă în Franța, de exemplu, pentru că foarte puțini oameni au crezut în succesul lui, scrie „Le Parisien“, care dedică un articol aniversării SMS-ului și extinderii utilizării acestei facilități. “Un studiu pe care l-am comandat la sfârșitul anului 1997 și începutul anului 1998 a fost fără recurs: 85% dintre francezi au declarat că nu sunt interesați să trimită mesaje prin text“, își amintește Jean-Michel Huet, manager de proiect la France Telecom la sfârșitul anilor 1990: „În acel moment, un telefon era făcut pentru a efectua și a primi apeluri, și atât. Această funcție era asigurată de alte dispozitive, pagere precum Tatoo sau Kobby”.

Un sfert de secol mai târziu, ”bătrânul” SMS înregistrează un declin ușor, dar rezistă încă, în ciuda concurenței serviciilor de mesagerie instant Messenger, WhatsApp și altele. Încă se mai trimit peste 20 de miliarde de SMS-uri în fiecare zi în lume. “Succesul stă în picioare deoarece utilizarea sa este foarte simplă și este inclusă în fiecare telefon fără a fi nevoie de descărcarea unei aplicații specifice”, explică Jean-Michel Huet.