Mercedes-Benz Clasa A

32

Noul model măsoară 4.419 mm lungime, 1.796 de mm lăţime, 1.440 de mm înălţime, iar ampatamentul a crescut şi el de la 2.699 de mm la 2.729 de mm. Capacitatea de încarcare a portbagajului a crescut cu 29 de litri, ajungând la 370 de litri, şi a câştigat 20 de centimetri zona de încărcare comparativ cu versiunea precedentă. Nemţii de la Mercedes se laudă cu un coeficient aerodinamic de 0,25, ceea ce îl face lider în segmentul său.

Test drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTO

Interiorul noii generaţii din Clasa A este dotat cu două ecrane tactile de 7 inchi şi un volan multifuncţional, însă displayurile sunt şi de 10 inchi pentru cine plăteşte suplimentar. Pe cele două ecrane pot fi configurate diverse moduri de afişaj pentru ceasurile de bord sau combinaţia preferată de informaţii pe care şoferul le doreşte. Printre funcţii se află şi controlul iluminatul ambiental, care oferă o varietate de până la 64 de culori.

Test drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTO

Ca extraopţiune, este disponibil un control inteligent al vocii. Acesta poate fi activat de expresia „Hey Mercedes”. Vocea feminina care te întâmpină după ce pronunţi formula „Hey Mercedes” îţi poate oferi informaţii despre vremea de afară, locul în care se află maşina, poate controla sistemul de navigaţie sau poate schimba postul de radio.

Diesel 1.5 litri 116 CP (A 180 d) cu transmisie automată cu dublu ambreiaj 7G-DCT, şi unul pe benzină de 1.33 litri şi 163 CP (A 200) de asemenea cu transmisie automată cu dublu ambreiaj 7G-DCT. O trăsătură comună a celor două propulsoare de provenienţă Renault ar fi că sunt destul de zgomotoase atât la accelerare, cât şi la decelerare, mai ales în modul Sport.

Consumul mediu al celor două nu este foarte diferit. Dieselul de 1.5 litri şi 116 CP a înregistrat un consum de 6.1 litri la 100 de km, în timp ce unitatea pe benzină – 6.4 litri la 100 de km.

 

Test drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTOTest drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTOTest drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTOTest drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTOTest drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTO

Test drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTOTest drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTOTest drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTOTest drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTOTest drive Mercedes-Benz Clasa A pe Transalpina - GALERIE FOTO

Motor (configuraţie/cilindri) – L4

Cilindree (cmc) – 1461

Cuplu – 260 Nm

Viteză maximă (km/h) – 190

Acceleraţie 0-100 km/h (s) – 11.3

Transmisie – fata

Lungime (mm) – 4292

Lăţime (mm) – 1780

Înălţime (mm) – 1433

Ampartament (mm) – 2699

Greutate (kg) – 1395

Volum rezervor (litri) – 50

Volum portbagaj (litri) – 341

Preţ de start – 26.888 euro