Google Family Link

4

Dacă ai un adolescent mai neastămpărat în casă, cu ajutorul Google Family Link poți să-i închizi telefonul de la distanță când vrei să se culce sau să ia o pauză de la jocuri video.

Google Family Link îți pune la dispoziție mai multe instrumente pentru monitorizarea și restricționarea interacțiunii copiilor cu terminale ce rulează Android.

Totul pleca de la realizarea unui cont monitorizat pentru tinerii sub 13 ani. Printr-un update, Family Link suportă restricționarea adolescenților peste vârsta menționată mai sus.

Poți defini limite de timp în care să funcționeze telefonul copilului. Îi poți bloca accesul la anumite aplicații din Play Store, îl poți localiza sau i-l poți bloca de la distanță.

Toate aceste opțiuni sunt disponibile pentru posesorii de terminale cu Android la această oră, dar, în viitor apropiat, vor putea fi utilizate și în tandem cu Chromebook-uri.

Cea mai nouă funcție introdusă în serviciul Family Link include posibilitatea blocării terminalului unui adolescent prin comenzi vocale orientate către Google Assistant. Poți spune să-i blocheze telefonul copilului tău pe nume, iar fiul sau fiica ta va avea doar câteva minute pentru a-și încheia activitățile.

Există mai multe tertipuri la care copiii pot apela pentru a dezactiva aceste opțiuni de securitate, dar orice gest în această direcție se va reflecta într-o notificare pe telefonul părinților și s-ar putea concretiza într-un alt scandal.

google-family-link-app