Compania de comunicatii prin cablu Liberty Global, proprietarul UPC, a anuntat joi vanzarea diviziei UPC Austria catre filiala locala a Deutsche Telekom pentru o valoare de 1,9 miliarde euro.

“Combinatia dintre UPC Austria si T-Mobile Austria va oferi marimea nationala necesara pentru a putea concura cu companii mai mari precum A1”, a declarat directorul general de la Liberty Global, Mike Fries.

In conformitate cu termenii acordului, Liberty Global va furniza anumite servicii de tranzitie timp de pana la patru ani, in principal functii de retea si IT, si de asemenea va permite T-Mobile Austria sa utilizeze brandul UPV timp de trei ani.

Pentru Deutsche Telekom, aceasta tranzactie ii permite grupului german sa isi extinda prezenta pe o piata unde pana acum afacerile sale erau limitate la telefonia mobila.

Pentru Liberty Global, Austria nu este o piata prioritara, in conditiile in care afacerile Virgin Media din Marea Britanie sunt responsabile pentru cea mai mare parte din venituri.

Liberty Global este cea mai mare companie internationala de comunicatii prin cablu, cu operatiuni in peste 30 de tari din Europa, America Latina si Caraibe.

Operatorul de telecomunicatii UPC Romania, parte a Liberty Global, a inregistrat in 2016 venituri nete de 689,3 milioane lei, in crestere cu 8,8% fata de 2015.