Consumul excesiv de politică ne transformă în animale. Nu vă gândiţi la ce săpun au la Rahova

4


Cu riscul de a fi împotriva tendinţelor, solistul trupei Viţa de Vie a postat un mesaj pe reţelele sociale, în care îi îndeamnă pe râmâni să-şi stopeze sentimentele de ură şi să nu „hrănească fiara din ei”.

„Ştiţi cum e când nu mai poţi sa te ţii şi trebuie s-o faci? Ei bine, în situaţia asta sunt eu acum. Şi am s-o fac, chiar dacă împotriva vântului. 
Dragilor, consumul excesiv de politică ne transformă în animale. Ajungem sa ne urâm între noi, sa vrem sânge, răzbunare şi chiar moarte. Evoluţia noastră stă în trecerea de la regnul animal la cel spiritual. Nu hrăniţi fiara din voi, n-o activaţi”, îndeamnă Despot.

Muzicianul susţine că din moment ce vinovatul şi-a primit pedeapsa, ar trebui să „ne îndepărtăm de cadavru”:

„Nu vă bucuraţi de tragedia altuia. Puneţi fiara la somn şi gândiţi-vă cum sa fiţi mai buni unii cu ceilalţi, nu la ce săpun au la Rahova. Omul şi-a primit pedeapsa, now step away from the body. (Îndepărtaţi-vă de cadavru) Hai sus, la lumină! Am terminat, trag fermoarul”, a scris Adi Despot pe Facebook

 

Magistraţii instanţei supreme au pronunţat, luni, 27, mai decizia definitivă în dosarul DGASPC Teleorman, în care fostul lider PSD Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi în care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. 

 



Source link