“cazierul”

13

RAR vrea să ofere “cazierul” oricărei mașini printr-un SMS

RAR lucrează împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru serviciul de cazier al mașinii, care ar urma să ofere prin SMS numărul de kilometri din evidențele RAR, deficiențele tehnice avute de o mașină de-a lungul timpului (cel mai probabil de la ITP) și cazierul de daune.

Potrivit lui George Dincă, directorul Registrului Auto Român, proiectul este în derulare și ar trebui să aibă un rezultat în termen de două luni. Cei de la ASF le vor sprijini inițiativa celor de la RAR în limita reglementărilor de protecție a datelor.

Nu este clar cât va costa acest serviciu, dar este evident că se adresează doar mașinilor care sunt deja înmatriculate în România. Între timp, piața auto de la noi a dat naștere mai multor afaceri ale celor care inspectează vehiculele rulate înainte de achiziție. Aceștia oferă diferite servicii, de la o căutare amănunțită în baze de date pentru daune, furt și măsluirea kilometrajului, până la inspecții la fața locului.

Serviciul de la RAR, oricât de binevenit va fi, nu va putea să fie infailibil. Nici măcar cu sprijinul ASF, acesta nu va putea să descopere chiar toate daunele pe care le-a avut un vehicul, ci numai daunele aflate în sistemul asiguratorilor din România. În plus, orice măsluire a rulajului înainte de importul în România, respectiv înainte de prima trecere pe la RAR a vehiculelor, nu va putea fi găsită de serviciul de ‘cazier’ auto prin SMS.

Anumite rețele de service au gândit și un sistem prin care un potențial cumpărător poate programa o inspecție în service pentru o mașină din alt oraș fără a mai fi nevoie să fie prezent când este verificat autovehiculul, dar fără să se teamă de o posibilă înșelăciune.

Trebuie să notăm faptul că aceste verificări nu pot garanta că nu există defecte ale unui automobil rulat. Este aproape imposibilă o inspecție completă a tuturor reperelor pentru a putea asigura fiabilitatea pe termen lung al unui autovehicul rulat. Singura metodă infailibilă ar însemna demontarea până la ultimul reper și inspectarea fiecărui element. Evident, acest lucru este posibil, dar nu este practic și are costuri prohibitive, pe lângă riscul de funcționare defectuoasă după reasamblare.

via: auto-bild.ro