Ambasadorul SUA la București a fost asasinat! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

10


Horoscop Pe 18 mai s-au născut: Sfântul Ioan Paul al II-lea, Frank Capra, Margot Fontayn, Charles Trenet, Rick Wakeman, Alla Baianova, Ezio Pinza, Aurelio Roncaglia, Bertrand Russell, Nicu Stănescu, Michael Crețu, Gheorghe Marinescu, Gheorghe Sion. Pe 19 mai s-au născut William Waldorf Astor, Ho Şi Min, Grace Jones, Malcom X, Edward de Bono, Florin Marin, Ion Ţuculescu, Ion Jalea, Patriciu Mateescu.

Horoscop În calendarul creştin-ortodox, cel popular, pe 18 mai sunt Sfinţii: Petru, Dionisie, Teodat, Hristina şi cele şapte Sf.Mc. fecioare, iar pe 19 mai sunt Sfinţii: Patrichie, Chiriachi şi Memnon. Nimic în „Kalendar”!

Am primit mai multe epistole de la domniile voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți. Vă înțeleg foarte bine! O istorie interesantă la ceașca de cafea și un sfat bun astrologic deschid drumul unei zile favorabile. Așa că, vorba duhului din sticlă, ascult și mă supun, vă spun o altă istorie adevărată!

Astăzi o să vă spun, pe larg, pentru că avem timp, este weekend, povestea adevărată a unui om de prisos și a unui ambasador american asasinat. Din Dosarele Maigret primite de la Washington în anul 2017. Am verificat, doar francezul Pierre Bellemare mai are o copie, prescurtată, a dosarelor comisarului parizian. O parte le-a publicat în ”Info Soir” care este ”open source”, imediat după încetarea din viață a lui Maigret, în anul 2011.

Am ales o poveste care se petrece în România, în anii celui de al Doilea război mondial. Bucureștii anilor 1940 erau fascinanți. Războiul începuse, Polonia fusese ocupată și în Nord se purta ciudatul război finic între un colos, un Goliath, Armata Roșie și un David fără praștie, mica, dar mortala armată finlandeză. Bucureștii erau plini de refugiați. Albi, creștini, europeni, primiți cu brațele deschise de români. Polonezi, să ne amintim că Polonia și-a trimis și tezaurul la noi, austrieci, cehi etc.

Printre acești refugiați se afla și un trio amoros. Austrieci de origine rusă, familiile lor fugiseră de bolșevici și se naturalizaseră în Austria, deveniseră cetățeni. Femeia, Colette Holtrof, avea cam 25 de ani și era de o frumusețe perfectă, brunetă cu ochii verzi, soțul ei, Paul Holtrof și amantul, Grigori Labalski, amândoi cam de aceiași vârstă, în jur de 30 de ani. La anexarea Austriei de către Germania cei trei au fugit în România, o țară bogată pe atunci, ce părea puternică și suverană, cu o aviație regală de 2.000 de avioane și o armată numeroasă, chiar dacă nu era complet echipată.

Holtrof era evreu, ceea ce nu era prea bine, pe atunci, prin Europa de Vest. În București a fost bine primit de comunitate și i s-a găsit imediat un post de chelner la marele restaurant Capșa, de pe Calea Victoriei. Acolo era locul unde se făcea și se desfăcea marea politică a Balcanilor și chiar a continentului. Diplomați, politicieni, afaceriști, militari, spioni, agenți secreți, jurnaliști. Nu a fost greu să facă cunoștiință cu Grigori, trimis special al marelui cotidian ”Daily Herald”. Grigori Labalski era ceea ce se numește un bărbat bine, înalt, blond, atletic, cu ochii albaștri, pe care costumele la două rânduri din lână pură ședeau ca turnate.

Colette și Grigori se îndrăgostesc, dar după un timp, cam șase luni, sunt surprinși, în flagrant, de către soț. Paul nu înjură, nu ridică glasul. Părea că se aștepta. Toată viața avusese o părere foarte proastă despre el însuși. Se autonumea ”lișnîi celovek” un om de prisos, concept de al lui Turgheniev. În definitiv, prietenii lui erau un vânzător de jurnale, un ajutor de băcan și un valet.

Ei, cu valetul acela este o poveste lungă. Era valetul Nunțiului Apostolic la București. Foarte bine, excelent, chiar. Da, dar acest Nunțiu făcea, aproape lunar, o călătorie cu replica Orient Express, Viena-Istanbul, la ambasadorul Germaniei în Turcia, Franz von Papen, catolic practicant, cavaler de Malta și șambelan al Sfântului Scaun. Era confesorul lui. Stătea o zi la sediul ambasadei și vorbea câte în stele și în Lună cu nobilul geman. Acest von Papen, la început mâna dreaptă a lui Hitler, se pare că, în timp, a devenit antinazist, a văzut pericolul pe care extrema nazismului o aducea asupra Germaniei. Așa că lăsa să-i ”scape” câte ceva către diplomatul cleric de la Vatican de genul ”ach, dacă britanicii ar știi că ”Luftwaffe” aproape nu mai are piloți, Hitler ar muri de furie!”. Și multe asemenea ”scăpări”. Scăpări pe care Nunțiul papal, după ce făcea raportul scris către Sfântul Scaun, le scăpa la rândul lui, față de valetul său, pe care îl bănuia agent al Siguranței. Valetul, era, nu era agent, asta nu mai știm acum, dar comunica tot ce știa prietenului lui Paul Holtrof, evreul antinazist.

În fața coarnelor care îi împodobeau fruntea, Paul face un lucru curajos, probabil ca să-i demonstreze lui Grigori, pe care în secret îl admira, că nu este chiar un om de nimic, de prisos. Îi povestește, la o cafea, cam tot ce știa de la valet. Lui Grigori Labalski îi cade maxilarul, la propriu, rămâne cu gura căscată.

Ce a fost așa de important ca să surprindă un tip de talia lui Grigori, ah, uitasem să vă spun, jurnalist, dar și agent special MI6? Bună întrebare!

Ce este pilduitor în această istorie este că România a primit mereu, cu brațele deschise, pe refugiați. Cine nu știe istorie, să tacă! România i-a primit pe polonezi, pe evrei, pe albanezi, pe macedoneni, pe armeni, pe greci, pe ruși, pe ucrainieni, pe austrieci, pe sârbi. Pe albi, europeni, creștini, sau iudeo-creștini. Pe musulmani, niciodată. Mărturie stau țepele lui Vlad Dracul! Să nu amestecăm lucrurile, pământul nostru mănos cu nisipul pustiului lor. Am trăit o viață de om în Orient, știu ceea ce știu, ca să vă spun că fiecare trebuie să stea la el acasă. Islamul nu are ce căuta în Europa, după cum nici creștinii nu au ce căuta la Kaaba! Numai așa este politic corect! Să mai așteptăm ca lumea să se mai civilizeze, să devină mai tolerantă și atunci alți tineri o să preia lucrul nostru, al iubitorilor păcii, al Prietenilor Muzicii, de unde l-am lăsat la 911 și poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se instaureze cei o mie de ani de pace pe Pământ.

Dar să revenim la istoria nostră adevărată. Paul Holtrof întotdeauna spunea despre el însuşi că este „lişnîi celovek” omul de nimic, de prisos, al lui Turgheniev. Aşa că filosofează că soţia lui era mult prea frumosă pentru un om de prisos ca el şi că decât o pâine neagră singur, mai bine o prăjitură împreună cu un prieten! Pentru că cei doi bărbaţi deveniseră prieteni, legaţi atât de faptul că erau antinazişti, refugiaţi din faţa fascismului, dar şi pentru că iubeau aceiaşi femeie. Ciudată situaţie, dar să ştiţi că nu este singura pe care am întâlnit-o în această viaţă.

Reporterul prestigiosului cotidian britanic „Daily Herald”, de pe atunci, Grigori Labalski, era şi agent special al MI6, adică un fel de informator mercenar, care era plătit la informaţie. Urmare informaţiilor „de aur” primite de la Paul Holtrof, care, am văzut din ce sursă le avea, contul în bancă al lui Grigori s-a rotunjit într-o avere deloc neglijabilă. Toate informaţiile se dovedeau precise şi adevărate, chiar dacă, la început, nu erau crezute de politicienii şi militarii aliaţi.

De exemplu, în aprilie 1940 Grigori informează Londra că germanii vor ataca Franţa cât de curând, ocolind linia Maginot, adică atacând ţări neutre, Olanda şi Belgia. Britanicii au râs, dar, când pe 10 mai 1940 tancurile germane au făcut exact ce au spus Paul Holtrof şi Grigori Labalski şi-au înghiţit glumele şi au virat o sumă importantă la bancă. Informaţiile au continuat şi faptul că britanicii nu au pierdut toată armata pe continent se datorează în mare măsură informaţiilor primite din România. Pentru că atât Moruzov cât şi, apoi, Cristescu cam bănuiau cine este reporterul Grigori Labalski, dar nu au făcut nimic contra lui, ba din contră l-au protejat. De exemplu proaspăt numit în fruntea SSI, Eugen Cristescu, omul lui Antonescu, a spus unor prieteni, la Capşa, în faţa spectacolului în care chelnerul Paul Holtrof servea cu multă delicateţe şi dragoste la o masă unde erau soţia lui Colette şi prietenul lui Grigori, ei bine şeful serviciilor secrete româneşti a spus: „ia uită ce bucăţică bună are spionul ăsta!” Deci ştia foarte bine cine este Grigori Labalski, reţineţi acest lucru, pentru că este important ca să înţelegeţi ce s-a întâmplat mai departe.

Totuşi situaţia se degrada şi în România. Nazismul îi ajungea din urmă pe refugiaţii austrieci. Mai mult, după Anschluss, după anexarea Austriei, erau consideraţi cetăţeni ai Germaniei Mari. Iar, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, Paul Holtrof, fiind evreu, se simţea ameninţat. Naziştii veneau după el. Se şi vedea jupuit de viu sau deportat în lagăr, ceea ce era cam acelaşi lucu. Şi el pusese o mică avere deoparte, în bijuterii şi dolari. Faptul că ştia patru limbi: germana, rusa, franceza, engleza şi învăţase foarte bine şi româneşte îl ajuta să se descurce perfect cu orice client la Capşa. Fusese avansat şef de sală şi „pour-boire-urile” erau foarte consistente. Cei trei complici în dragoste s-au sfătuit pe data de 24 septembrie 1940 să părăsescă România, care se nazifica, iar legiunea devenea din ce în ce mai activă. Da, dar dacă plecau din România se rupea lanţul informaţiilor şi banii pe care îi primeau. Au hotărât să aştepte până în ultimul moment, dar să-şi ia toate măsurile ca să poată părăsi România în câteva ore.

Aici intră în scenă un alt personaj, foarte important. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Bucureşti, Franklin Mott Gunther. Un om într-adevăr extraordinar care a căutat să slujească ţara lui cât mai bine, dar să ajute şi România, care se scufunda în dictatură, nazism şi război. Avea relaţii foarte înalte la curte şi la guvern. America încă era neutră şi se bucura de un mare prestigiu în Europa, chiar dacă mai mulţi americani, voluntari, luptau de partea britanicilor. Filmele americane, celebrele superproducţii de la Hollywood, rulau la toate cinematografele din România. Franklin Mott Gunther! Misterios ambasador şi cu un sfârşit tragic, a murit la datorie la 22 decembrie 1941 la Bucureşti, după ce, pe 12 decembrie, România declarase război Statelor Unite. A fost asasinat, a fost un accident, ce a fost? Numai bunul Dumnezeu ştie şi dosarul clasificat aflat în Department of State Archive, la Washington.

Public, ambasadorul Franklin Mott Gunther a murit la Bucureşti, din cauze necunoscute, pe 22 decembrie 1941, iar locul mormântului lui nu este cunoscut. Gurile rele spun că a fost asasinat de elemente declasate ale legionarilor. Legionari pe care îi compromisese mondial afirmând că a vizitat un abator din București unde erau atânarți în cârlige de fier circa 60 de evrei, jupuiți de vii, printre care și o fetiță de cinci ani. Nu se știe adevărul, în război adevărul este prima victimă. Interesant, poate ciudat, este că văduva lui, Louise, se mărită peste câțiva ani cu Mihai Fărcășanu, urmașul celebrului Popa Stoica și un personaj marcant al exilului românesc, primul director al secției românești de la ”Europa Liberă”. Apoi fac o fundație, în State, cu artă de patrimoniu național românesc, cu multe tablouri valoroase, de Pallady, Iser, Grigorescu, Steriadi, Stoenescu etc. Ei, sunt multe de povestit, le-am aflat și eu de la Quantico, poate altădată!

Părerea mea, confirmată de cei de la Quantico, este că ambasadorul american, extraordinar și plenipotențiar de la București a fost asasinat! A fost un act barbar, de sălbatici din Pacific, nu de o națiune europeană, albă, creștină, civilizată. De aceea și astăzi DOS consideră postul de la București ca unul de risc și trimite ambasadori selectați în consecință. Statele Unite nu vor uita niciodată jignirea, ultragiul ultim, comis de România!

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi povestea omului de prisos, „lişnîi celovek” cum spune el însuşi, este lungă şi arată prin ce a trecut un om bun în timpul războiului. Pentru că Paul Holtrof, omul de prisos, era un om bun, se vedea de la o poştă.

El face rost, prin intermediul ambasadorului SUA la Bucureşti, de trei paşapoarte şi de o mulţime de acte foarte reale şi legale, pentru el, soţia lui Colette şi amicul lui şi amantul soţiei, Grigori Labalski. Formau ceea ce francezul spune, în cunoştiinţă de cauză „un ménage à trois” fără gelozii şi scene. De două ori pe săptămână, miercurea şi vinerea, Colette era în compania lui Grigori, în rest îşi onora soţul. Strânseseră o avere, substanţială, din vânzarea de informaţii militare şi politice, deosebit de importante, către britanici.

Dar, ceva s-a întâmplat la cutremurul din 10 noiembrie 1941. Legătura jurnalistului Grigori Labalski cu MI6, celebrul serviciu de informaţii externe al Majestăţii Sale, dispare. Frumoasa femeie, cu alură germanică, sau scandinavă, foarte bine îmbrăcată, nu mai vine la întâlnirile secrete, programate din timp. Nici mesajele personale de la BBC nu mai spun nimic. Mai mult, cei trei, observă cu groază că sunt urmăriţi. Bun, Grigori nu avea cum să ştie că legătura lui era o diplomată suedeză, soţia primului secretar. Cel care, în toate amabasadele din lume, se ocupă cu spionajul. De data aceasta, pentru britanici. Blonda şi tulburătoarea femeie fusese rănită grav în timpul cutremurului şi de aceea nu mai venise la întâlnirile secrete. MI6 ştia acest lucru şi a lăsat lucrurile să curgă, celebrul „M” a hotărât că orice intervenţie poate să facă mai rău. „Să nu tulburăm apele!” a spus. Simţindu-se urmăriţi, cei trei se limitează la activităţile ridicol de legale, mai puţin triunghiul amoros. Dacă ar fi ştiut că agenţii care îi filau aveau ordin de la Moruzov şi apoi de la Cristescu să-i protejeze, nu să-i aresteze, s-ar fi comportat normal. Pentru nişte spioni. Dar, informaţiile de la germani, de la cel mai înalt nivel, curgeau în continuare câtre Paul Holtrof şi, deci, Grigori Labalski. Însă, nu aveau cui să le spună!

În ianuarie 1941 evenimentele se bulucesc. Între 21 şi 23 ianuarie are loc „rebeliunea legionară” care să vă spun drept, nu am înţeles-o nici până astăzi, decât dacă a fost „invers pe invers”. Tot atunci apare şi noul ambasador al Germaniei la Bucureşti, von Killinger, ucigaşul de evrei. Pe 5 februarie 1941 Paul Holtrof primeşte o informaţie colosală, care putea schimba soarta lumii. În disperare de cauză, nu avea cui s-o trimeată, o scrie pe un bileţel şi o pune la restaurant, la Capşa, sub tacâmul ambasadorului SUA la Bucureşti. Asta se întâmpla la 7 februarie 1941. Ambasadorul citeşte, face ochii mari şi cu cel mai natural gest din lume îi dă foc şerveţelului de hârtie în scrumiera de cristal de pe masă. Apoi amestecă bine cenuşa cu un muc de ţiagare. Când Paul vine să-i ia comanda, îi spune un singur lucru: „Fugi!”

Ceea ce cei trei au făcut imediat. Pe data de 8 februarie 1941, dimineaţa devreme, trei siluete, bine îmbrăcate, mergeau prin ceaţa portului Constanţa către un vas de pasageri sub pavilion panamez care urma să-i ducă în Irlanda. De fapt, destinaţia era Londra, dar asta este altă poveste. Cei trei erau Colette şi Paul Holtrof şi Grigori Labalski. Când, din ceaţă apare o maşină neagră, un Mercedes din care sar patru indivizi îmbrăcaţi cam la fel şi îi încătuşează pe cei doi bărbaţi. „Îmbarcă-te, îmbarcă-te!” strigă cei doi către femeie, rămasă stană de piatră. Când, din ceaţă apar, scrîşnind din cauciucuri, alte trei maşni negre. Din ele sar o mulţime de bărbaţi înarmaţi cu pistoale-mitralieră. „Danke!” spune Eugen Cristescu oamenilor Gestapoului, mulţumim, de aici preluăm noi. Fără niciun chef, nemţii dau prizonierii românilor, nu aveau niciun drept legal să aresteze pe cineva pe teritoriul României.


Traian Basescu, reactie INCREDIBILA dupa ce a aflat de evadarea lui Mazare. Ce a putut sa zica fostul presedinte





Source link