Globecast va închiria mai multe transpondere pe satelitul ASTRA 5B de la 31,5 grade est pentru a oferi servicii către Orange România. Capacitatea va fi utilizată pentru a transmite 112 canale TV, dintre care 52 HD, utilizând standardele DVB-S2 şi MPEG-4. Rolul Globecast este să administreze preluarea, criptarea şi codarea întregului pachet TV, precum şi transportul semnalului la staţiile de uplink pentru satelitul ASTRA 5B.

Serviciile TV premium ale Orange România au fost lansate în iunie 2013 cu ajutorul SES. Acestea utilizează puterea şi acoperirea extinsă a satelitului ASTRA 5B pentru a oferi canale HD prin cea mai mică antenă de pe piaţa românească. Într-o piaţă foarte competitivă, precum cea locală, cu o penetrarea a serviciilor TV cu plată de 98% şi 5 platforme DTH, platforma de servicii TV prin satelit a Orange a crescut exponenţial de la lansare.

”Am colaborat îndeaproape cu SES, iar acesta este încă un exemplu al beneficiilor pe care acest parteneriat îl oferă clienţilor. Într-o piaţa aşa de competitivă, calitatea serviciilor este esenţială pentru obţinerea succesului. Suntem încântaţi să extindem această parte specifică a relaţiei”, a declarat Biliana Pumpalovic, director general al Globecast Moscova.

”Extinderea acordului subliniază rolul important al satelitului ca infrastructură critică pentru operatorii de telecomunicaţii în distribuţia de pachete TV către abonaţi. Suntem alături de Orange România încă de la lansarea serviciului DTH, nu doar din punct de vedere tehnic dar şi pe zona de marketing, promovând serviciul Orange în toată ţara. Suntem încântaţi să continuăm alături de un partener inovator, capabil să ofere servicii de cea mai bună calitate către clienţi”, a declarat Martin Ornass-Kubacki, vicepreşedinte şi Chief Regional Officer la SES Video.

„Experienţa oferită clienţilor stă la baza tuturor serviciilor pe care le punem la dispoziţie, fie că vorbim despre cea mai extinsă reţea 4G din ţară sau despre conţinutul către care oferim acces. Suntem încântaţi să putem oferi pachete Orange Love prin adăugarea serviciilor de televiziune prin satelit alături de oferta noastră de internet fix. Extinderea parteneriatului cu Globecast şi SES se potriveşte perfect cu această strategie”, a adăugat Yves Martin, Chief Marketing Officer al Orange România.