5 defecţiuni la mașinile noi

8

Pompa de motorină

Dacă ne referim la maşinile diesel, una dintre cele mai frecvente probleme este defectarea pompei de motorină. Deoarece funcţionează la o presiune uriaşă, pompă de motorină este supusă uzurii rapide. Prezenţa impurităţilor în motorină sau intervalele prea lungi între revizii pot duce la probleme la pompa de motorină. De aceea mulţi dintre producători nu includ în garanţie această piesă, care se strică înainte de a parcurge 100.000 de kilometri cu noua ta maşină.

Senzorii de parcare

Deşi îmbunătăţesc condusul, senzorii de parcare sunt predispuşi defectărilor premature. Să nu fii surprins dacă la câtiva ani de la cumpărarea unei noi maşini senzorii de parcare vor ceda. Substanţele folosite în spălătoriile auto, şocurile sau accidentele sunt printre cauzele care stau la baza defectării senzorilor de parcare.

Sistemul start-stop

Conceput de către producătorii auto pentru a scădea cantitatea de gaze elimante de maşină, sistemul start-stop se poate dovedi o mare bătaie de cap. Astfel, te poţi trezi că maşina ta nu va mai porni la semafor, pentru că partea electronică din spatele acestui sistem s-a stricat.

Frâna de parcare automată

Această nouă funcţie este de fapt o adaptare modernă a frânei de mână. Această tehnologie se strică deoarece în timpul iernii maşiniile acumulează umezeală care îngheaţă, iar dimineaţa te vei trezi cu frâna de parcare automată blocată. De asemena, specialiştii susţin că frâna de parcare automată şi sistemul start-stop nu sunt tocmai indicate pentru condiţiile de trafic şi de vreme din ţara noastră.

Pedala de acceleraţie

Pedala de acceleraţie a maşinilor noi include o clapetă electronică, care este predispusă defecţiunilor premature. Din cauza prafului şi a temperaturilor ridicate de sub capotă, clapeta electronică nu va mai funcţiona corect şi te vei trezi în situaţia în care maşina ta nu va mai trage.

În concluzie, maşinile noi vin cu o serie de benficii deja cunoscute, dar există şi anumite piese care sunt predispuse uzurii. Pompa de motorină, senzorii de parcare, sistemul start-stop, frâna de parcare automată sau pedala de acceleraţie sunt doar câteva dintre componentele care se strică primele la noile maşini.